Ele au fost depuse pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea lor cifrându-se la peste 100 de milioane de lei.
Referindu-se la aceste proiecte, Remus Rof a ținut să precizeze: „Un prim proiect vizează extinderea rețelei de canalizare menajeră și branșamente, în valoare de 9,3 milioane de lei, cel de-al doilea l-am depus pentru introducerea alimentării cu apă în comună, și însumează 13,7 milioane de lei, iar cel de-al treilea este pentru modernizarea DC 78 Dognecea – Calina, un tronson de 3,8 kilometri, cu o valoare de 19 milioane de lei. Alte trei proiecte, în valoare de 13,6 milioane de lei, au fost depuse pentru modernizarea străzilor: Pătru Pau, Lacul cu Nuferi, Domnilor, Bolta Rece, Ogașul cu Peri și Rozelor”.
Mai există un proiect depus spre finanțare pe „Anghel Saligny”, care are și cea mai mare valoare dintre toate, de aproape 41 de milioane de lei, a fost gândit pentru modernizarea celorlalte străzi rămase, dar și pentru pavarea și amenajarea de trotuare și alei pietonale în centrul comunei.