Ieri, marți, 16 februarie 2021, am avut parte de o întâmplare pe care nu mi-aș fi putut-o imagina vreodată. Un politician, numele chiar nu contează, m-a sunat și m-a făcut… Nici nu știu cum să zic ca să înțelegeți. Albie de porci ar fi prea puțin și irelevant. Mai bine de cinci minute m-a înjurat ca la ușa cortului, deși nu știu dacă comparația este cea mai nimerită. Și-a băgat-o și și-a scos-o tot la al treilea cuvânt pe care mi-l arunca cu ură. Cu venin. M-a expediat în regnul animal și m-a catadicsit cu toate invectivele ce i se rostogoleau din gură, precum bolovanii la o surpare de teren. Cred că în acele momente se întorsese în timp, pe maidanul copilăriei unde, abia așteptam să tragem câte o înjurătură ca oameni mari, gândind la cât de grozavi eram noi. Mai bine de cinci minute, nu am apucat să rostesc decât salutul de început. Odată pornită, furtuna nu a mai putut fi întreruptă. Și nici n-aș fi avut de gând să o întrerup, să-i fi răspuns cu aceeași monedă. Cei șapte ani de acasă și cei douăzeci și opt de gazetărie nu m-ar fi lăsat să fac asta.
Celui, care ieri m-a înjurat cu atâta obidă, îi întorc și celălalt obraz, dacă simte nevoia să continue să-și etaleze talentul în materie de birjăreală. Și nu pentru că așa stă scris în Cartea sfântă, ci pentru a i se întări convingerea bolnavă că de acolo unde se află în funcție poate să facă orice!
Și mai este ceva. Respectivul ins face partea din acea categorie de politicieni pe care i-am respectat de-a lungul anilor, iar el știe lucrul acesta. Dar, ce să-i faci, așa e când politica îți ia mințile!
politichia dar mai ales puterea , inebuneste posesorul . cu timpul . Asa ca nea’ Victore , nu mai raspunde alta data cimpanzeului .