Apropos de bolile copilăriei. Răceam iarna, îmi înghețau mucii la săniuș, mâncam zăpadă până simțeam că nu mai puteam să vorbesc, dar nicio clipă vreunul din casă nu s-ar fi gândit la nu știu ce boală căzută de pe lună. Nu, mă înveleau în haine îmbibate în țuică, îmi dădeau să beau ceai din foi de ceapă, mă duceau la o babă care știa să de gâlci (amigdalite pentru copiii din ziua de azi) sau la unul care punea ventuze, iar când nu se mai putea, mergeam la dispensar, acolo unde stăpână era o felceriță ce se pricepea la tot, ca un doctor. Injecțiile se făceau nu cu seringi de unică folosită, ca în ziua de azi, ci cu una metalică, barie, model sovietic, și n-am auzit pe nimeni să se fi infectat cu nu știu ce virus.
Mai târziu, în armată, se întâmpla adesea să fi fumat cu tovarășul de armă aceeași țigară. O treceam din mână în mână și trăgeam cu sete din ea, de parcă ar fi fost ultima de pe pământ. Mai târziu, am băut din aceeași sticlă cu colegii de lucru, să nu mai vorbesc de cana cu care beam apa. Nu se știa de dezinfectanți, de boli care se luau. Da, dar eram cu vaccinurile la zi. Nimeni n-ar fi îndrăznit să le refuze, așa cum se întâmplă acum.
Azi, copiii nu-și mai potolesc foamea cu pită cu untură, ceapă și boia. Noi, ăștia de care am tot povestit, am uitat și de mămăliga răsturnată din ceaunul de tuci în care fierbeam laptele, de clisa friptă și de cele două mari posturi din calendarul bunicilor. Nu ne mai place să bem apa din crovul de pe câmp și nici să ne „îndulcim“ sufletele cu ceaiurile din plantele culese în timpul verii. Nu ne mai place nici mâncarea românească, pentru că între timp am descoperit-o pe aia americană și turcească, dar nici „buruienile“ pe care le culegeam în pădure. Am uitat de mersul pe jos, de orele de educație fizică, copiii noștri nu se mai cațără în copaci, locul lor de joacă fiind luat de cel din fața calculatorului. Nu mai știm cum arăta bucătăria aia simplă de la țară, cu clisă, brânză, ceapă, varză și fasole de două ori pe săptămână, dar am descoperit medicul nutriționist și curele de slăbire, hot-dog-ul, shaormele, chipsurile. Am renunțat la un mod de viață considerat perimat și ne-am aliniat la unul adecvat timpului pe care îl trăim, iar consecințele le vedem trecând pe lângă spitale sau uitându-ne seara la televizor…
Poate și înainte vreme era la fel, doar că atunci nu aveam atâtea televizoare. Și ce bine ne era!
