Iată textul postării: „Vineri, întâmplarea a făcut ca un copil să mă întrebe dacă atunci când eram de vârsta sa îmi doream să fiu ceea ce sunt astăzi“.
Ei, ce spuneți? Nu știu câți ani are acest copil, dar nu ar fi exclus ca omul Marcel Vela să fi lăcrimat, strângându-l pe acel prunc la pieptul lui, așa cum l-am văzut în alte postări cu câinii Ministerului de Interne ori cu cei obișnuiți din imediata noastră vecinătate. Spun aceasta, deoarece îi cunosc caracterul, sensibilitatea și bunătatea și că tot ce face, o face din preaplinul bunătății față de semenii săi.
„Când eram de vârsta sa știam doar că iubesc cu tot sufletul Munții Banatului și că, oricând, niciun sacrificiu nu ar fi prea mare pentru a păstra tot ce este mai pur și mai frumos.
Atunci erau doar gânduri, acum sunt fapte și multe acțiuni.
Cu acest drum în față, mă gândesc la toate provocările pe care viața le scoate în calea noastră. Ușoare sau grele, cu gropi sau netede, la finalul lor rămâne mereu o destinație, un scop care ne definește și care ne aduce împlinirea“, a venit prompt răspunsul.
Ce v-am spus, Marcel Vela, omul, ministrul, președintele României care se vrea după ce Iohannis pleacă de la Cotroceni sau ce vreți dumneavoastră, are harul dumnezeiesc de a ajunge la sufletul omului simplu. De a-l cuceri și cu poze postate, cu reflecții despre lume și viață, dovadă fiind sutele de like-uri și share-uri de la admiratori. Sincer, eu pe când eram copil nu gândeam la munții Banatului, nu știam ce era ăla sacrificiu, ci pur și simplu gândeam ca un copil normal. Și ca mine câți dintre voi nu ați fost la fel? Doar Marcel Vela a fost altfel de noi, iar mărturisirea lui îmi amintește de versurile lui Eminescu: Fiind băiet păduri cutreieram// Şi mă culcam ades lângă izvor.
Să revenim la copiii, care sunt minunea lumii. Parafrazându-l pe ministru, întâmplarea a făcut ca ieri, duminică, un puștan din fața blocului să mă întrebe mirat, arătându-mi o postare pe telefonul mobil, cu Marcel Vela stând ciuci pe un câmp brăzdat de două firicele de apă care se uneau într-unul singur, în forma literei „V“. „V“ ce poate veni și de la VELA: „Ce face nenea ăsta acolo, că bărbații nu fac pipi ca femeile?“ L-o fi durând burta? M-am uitat când la copilaș, când la poză și i-am dat dreptate, abia abținându-mă să nu râd: Așa este, bărbații nu se ușurează precum femeile, chiar dacă au jacă de piele, cu tricolor pe piept. „Că dacă nu face pipi, atunci de ce stă așa? Că pe mine nenea ăla de la primărie nu mă lasă să fac nici pipi și nici lipsa mare în parc, că nu e frumos.“
Ce să-i fi răspuns? Că dacă ar fi fost să-i vorbesc de poziția în care s-a fotografiat ministrul, amintind mai degrabă de latrina turcească, ar zice unii că iar am ceva cu Marcel Vela.
Așa că, mă mulțumesc să spun doar atât: Ce ți-e și cu copiii ăștia!