Toate astea până când, într-o zi, un nebun, că altfel nu poate fi numit, a decretat, arătând cu deștu’ spre industria asta, mai bătrână chiar și decât istoria oficială a SUA: „Un morman de fiare vechi.” Și în câțiva ani, combinatele respective au picat ca muștele. Rând pe rând s-au dus dracului laminoarele care prelucrau oțelul pentru fabricile de tractoare, mașini agricole, pentru bătrâna doamnă Dacia, pentru avioane, pentru instalațiile marine și centralele nucleare, pentru poduri de fier, șină de cale ferată, fier beton, profile pentru zecile de mine, mertrou, industrie de armament și construcții civile. Au fost tăiate bucăți și duse la fier vechi, spre satisfacția celui căruia textilistele de la APACA îi compuseseră, în numele flanelului pe care îl purtase la revoluție, un cântecel: „Nu vrem bani, nu vrem valută//vrem ca Petre să ne f…”. Și Petre așa a făcut. Dar nu pe ele, că oricât s-ar fi chinuit săracul nu ar fi putut face față la miile de muncitoare ce îl ovaționau, ci pe cei din combinatele siderurgice. Pe siderurgiști și, implicit, și pe noi, lăsându-ne orfani de una dintre cele mai importante componente ale industriei pe care, să ne fie clar, nu a inventat-o Ceaușescu, ci ăia din urmă cu aproape un sfert de mileniu.
Și pe când credeam că nimic nu mă va mai surprinde în materie de strategie în această ramură a industriei, o veste venită dinspre Ucraina îmi dă peste cap orice logică. ArcelorMittal, combinatul din Hunedoara care se pregătea să sudeze porțile de la intrare, să încuie cu lacăte ușile birourilor, și să comande soborul de preoți pentru slujba prohodului, primește o gură de oxigen. Și de unde credeți, tocmai din Ucraina, frate. Adică țara aia despre care noi aveam impresia că de patru ani de pe cerul ei au dispărut berzele, stârcii, rândunelele și au apărut dronele, rachetele și avioanele, în timp ce tancurile țin loc de tractoare și combine. Da, combinatul din Hunedoara primește tocmai de acolo materia primă care să ajute la reluarea ciclului de producție. Mai precis, blumuri turnate la Krivoi Rog, tot de la o uzină a celor de la Mittal, ce urmează să fie laminate la Hunedoara. Adică, cu oțelărie electrică și laminoare în bătătură, tu primești materie primă, blumuri, de la mama dracului. De la mii de kilometri depărtare. E de noaptea minții, nu alta. Iar cei care au făcut posibil să se ajungă aici, inclusiv domnul cu flanelul de revoluționar, sunt buni de trimiși la ospiciu.
