O fi bine, o fi rău? În urmă cu 40-45 de ani ne-a mers grozav cu Vegeta și ciunga sârbească. Cu Ocico la Oravița, cu antenele alea imense de pe blocuri, cu Lepa Brena și transmisiunile de la campionatele mondiale de fotbal. Dar și lor, că pentru fiecare român fugit din țară și returnat, primeau un vagon cu sare. Cel puțin așa se spunea. Deci, sârbii care nu sunt nici în Uniunea Europeană, nici în NATO, ca să nu mai vorbim de Schengen, au pus mâna pe TMK. La Reșița, pe o amărâtă de oțelărie, că atât a mai rămas după ruși care au tăiat tot de dragul fierului vechi.
Sârbii, care se au cu coana Europa, precum șoarecele cu pisica, s-au simt dintotdeauna mai aproape de ruși decât de cancelariile Occidentului. După principiul prietenul la nevoie se cunoaște, s-ar putea ca, odată cu cumpărarea TMK, să le întoarcă serviciile și atențiile făcute de Putin de-a lungul anilor. Și nu că s-ar putea, ci sigur este așa. Ce vor face cu oțelul și țevile de la TMK, este treaba lor. Nu-mi bat eu capul dacă își vor vinde marfa în Europa ori va ajunge la tovarăși pe alte căi. Sunt alții cu ochii pe ei ca pe butelie.
Important e ca tradiționala prietenie româno-sârbă, cea cu micul trafic din Vama Naidăș, de pe vremea lui Tito și Ceaușescu să trăiască și să înflorească, chiar dacă între timp noi am devenit capitaliști, iar ei… Ei au rămas tot sârbii ăia din filmele cu partizani!
UPDATE: Mă sună Gogu, că-mi citi editorialul. Concluzia lui: nu se schimbă nimic, ei cu comanda, noi tot cu lopata aia „inima lu’ Stalin” rămânem. O fi el Gogu de la țară, dar nu-i prost deloc!