Un exemplu la îndemână: Klaus Iohannis, fost, actual și viitor președinte al României. Prost, tâmpit sau papă-lapte, sursa noastră de miștocării și bancuri, a condus țara cu frâna de mână, trasă. Nu un an, nu doi sau trei, nici cinci, ci zece. Zece ani în care ne-a exasperat cu excursiile lui africane, cu vacanțele bengaleze, cu recepțiile oficiale în care nimeni nu-l lua în seamă. Zece ani în care doar a trândăvit (vai, ce urât sună!), fără să bată un cui în poarta de la intrare în palatul Cotroceni, fără să înlocuiască gresia spartă din holul principal al palatului, să schimbe și el pământul din ghivecele cu mușcate primite moștenire de la fostul președinte, Băsescu. Că, vorba aia, nu-ți trebuie multă școală să faci de astea prin curte sau în locuință. Dar el, nu și nu, toată ziua cu burta la soare, pe terenul de golf, la skiat, la paparude în Africa.
În tot acest timp, noi nu îl scoteam din Mutu, Plăvanu, Dulapu și toată gama de metafore la care apelăm ori de câte ori ne vin dracii. Și el tăcea (cu un rânjet tâmp în colțul gurii), enervându-ne și mai mult. „Uite, bă, cum stă ca proasta în potecă”, auzeai pe câte unul sătul de prostiile debitate de neamț. Prostii sau nu, Mutu și-a văzut de-ale lui, ignorându-ne, iar acum ne râde în nas. I-a expirat mandatul în decembrie anul trecut, dar el continuă să ne fie președinte. Și nu pentru o lună, două, ci până prin aprilie, dacă nu cumva dincolo de Paști. Jorjelu de la AUR mărturisea că va încerca să-l suspende cu ajutorul Parlamentului. Numai gura de el. „Ghinion!”, explică Werner, cu zâmbetul pe buze, celor ce nu au loc de dânsul. „Iar dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, că așa stă scris în cărțile voastre de istorie.”
Mut, mut, dar dă din el ca dintr-un om bătrân, vorba lu’ Gogu.
