Candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, confirmă încrederea pe care conducerea organizației județene, el personal o au în profesionalismul lui Ursu, fapt demonstrat de numeroasele fonduri europene accesate pentru comunitate.
Hurduzeu a fost prezent la Oravița, unde a participat la „Festivalul Bucuriei”, dar și pentru a se întâlnii cu simpatizanții și susținătorii săi.
„Faptul că mare parte din comunitate s-a adunat pentru a participa la aceste manifestări îmi oferă speranţă pentru un viitor bun pentru Oraviţa şi pentru întreg judeţul Caraş – Severin.
Îi sunt recunoscător primarului Costel Dumitru Ursu pentru primire, dar mai ales pentru că m-a dus la Spitalul Orăşenesc din Oraviţa, care s-a dezvoltat prin investiţii de aproape 8 milioane de euro în modernizare şi dotarea cu aparatură de ultimă generaţie.
I-am promis lui Costel că primul lucru pe care îl voi face ca preşedinte al Consiliului Judeţean va fi rezolvarea problemei acelui protocol pentru sanatoriul Marila în contextul nebuniei care l-a cuprins pe cel care mai conduce încă (printr-o greşeală a sorţii) destinele judeţului nostru.” a mărturisit Silviu Hurduzeu.
P. E.