Este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni cărășeni ai momentului. Președinte al Filialei PMP Caraș-Severin, fost viceprimar al Municipiului Reșița, consilier local și județean, plus experiență în administrația publică. Sunt doar câteva din atuurile cu care acesta candidează pe lista Alianța Dreapta Unită pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.
„Numele meu este Lucian Voina, am 45 de ani, sunt născut şi crescut în Reşiţa, educat pe băncile Liceului de Arte Sabin Păuţa Reşiţa cu studii universitare finalizate la Academia de Muzică din Bucureşti, actualmente profesor titular la Liceul de Arte Sabin Păuţa, de 22 de ani. De asemenea, am absolvit cursurile unui masterat in Administraţie Publică Europeană la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa. Îmi place să cred că prin prisma meseriei cizelez şi formez copii cu un real talent în zona vocaţională, ei fiind nişte diamante neşfeluite cărora eu le pot da strălucirea necesară desăvârşirii lor ca artişti.”, este de părere liderul PMP Caraș-Severin.
Lucian Voina, tatăl unui băiat, se declară un familist convins, și este de părere că familia trebuie să rămână nucleul de bază al societăţii.
Pe plan politic şi administrativ pot spune că am rămas acelaşi om dedicat, aplicat, asumat, consecvent, perseverent şi tot mai determinat în a-mi pune toată experienţa dobândită în zona administrativă în slujba cetăţeanului.
Mandatele de consilier local, viceprimar al municipiului Reşiţa, consilier în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, mă recomandă pentru o nouă candidatură la funcţia de consilier judeţean, obiectiv care mă obligă să acţionez în continuare în favoarea unei administraţii centrate pe nevoile cetăţeanului.
Aşadar pe 9 iunie puteţi da şansa unor tineri foarte determinaţi să vă reprezinte cu onestitate şi demnitate în noul plen al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Alianţa Dreapta Unită este singura alternativă viabilă în Caraş-Severin!, este îndemnul adresat de Lucian Voina alegătorilor cărășeni.
P. E.