Sclerozat, sclerozat, numai că împăratul (să-i spunem Verde Împărat) era conștient că dacă nu va desemna un succesor la tron se va duce dracului împărăția de care avusese grijă toată viața, ca de ochii din cap. Așa că l-a chemat la el pe fiul cel mare, care n-avea nici măcar examenul de capacitate luat, un petrecăreț incurabil și un iubitor de manele, și l-a întrebat dacă este pregătit să preia puterea. Temistocle, că așa îl chema pe dănac, i-a răspuns că nu se simte în stare pentru așa ceva dar, dacă e musai să lucreze și el oarece, atunci ar prefera o funcție de secretar de stat sau măcar subsecretar la un minister condus de neamurile lu’ tătânu-său. „Că așa am auzit, bă, tătică, că la funcția asta nu-ți trebuie facultate.”
Dezamăgit de răspunsul primit, Verde Împărat a stat de vorbă apoi cu Bibi, feciorul mijlociu, un împătimit al păcănelelor și un fustangiu ce nu se mai văzuse prin părțile alea. „Acu’ când s-o deschis sezonul la mare și vin fetițe din toate cele patru zări ale pământului, tu ți-ai găsit să mă întrebi una ca asta?” l-a repezit Bibi pe bătrânul monarh. „Bine, împărat nu vrei, dar ce ai vrea tu să muncești în viața ta? Că vezi bine, în vremurile de azi până și copiii de împărați, prinți și regi trebuie să facă ceva. Uită-te la văru-tău Wlilliam și la prințul Harry.” După ce a dat un telefon, rezervând două locuri la un club de noapte, Bibi(lică) i-a zis: „Pe mine nu mă interesează ce fac verii mei și nici să-ți iau locul, pentru că nu mă interesează. Eu sunt cu femeile, cu petrecerile, dar dacă ții neaparat să mă vezi muncind, caută-mi un post de secretar de stat. Nu îmi trebuie salariu mare, mă mulțumesc cu ce e acum,16.000 de lei.”
Verde Împărat să se dea de ceasul morții și nu alta. Cum să fi plecat pe lumea ailaltă fără să fi rezolvat problema moștenirii? De aceea a stat de vorbă și cu Prâslea, copil fain, cu două facultăți, trei masterate și două postliceale, toate terminate în zece ani de studiu, dar care nu prea dădea semne că avea de gând să lase viața mondenă. „Hai, mă, Prâslea, te rog eu frumos, măcar tu ascultă-mă, că ai școală cât toți frații tăi la un loc. Acceptă să-mi iei locul, să pot pleca și eu împăcat din lumea asta.” Aproape la fel ca frații săi, Prâslea i-a răspuns cu indiferență: „Bă, tătică, dacă tot e să muncesc și eu ceva la viața mea, apăi caută-mi un post de secretar sau subsecretar de stat. Vorbește cu Marceau, care ți-e nepot de văr, să-mi găsească și mie un loc pe la Cultură. Că de restul (consilier, asistentă manager, PR) mă occup eu.”
Împăratul să crape de ciudă, nu alta. Trei feciori a avut și niciunul era în stare să-l urmeze la tron. Până la urmă a stat de vorbă sfetnicul său, nepot de-al lu’ Petre Ispirescu: „Ce-i de făcut Grigore?” a întrebat dânsul îngrijorat. Cu ăștia trei, se duce dracului monarhia.” Grigore, îmbârligător de felul său, nu s-a pierdut cu firea și i-a sugerat să reducă ministerele căci, odată cu ele, se vor reduce și posturile de secretari, subsecretari, șefi de cabinete și alți băgători de seamă și tăietori de frunze la câini. „Și asta o să dea bine la supușii, Măria Ta, acum, înainte de alegerile parlamentare. Că așa se întâmplă mereu, în campania electorală reducem la jumătate posturile. Adică la vreo 100 și ceva, apoi îi aducem înapoi, ca să împăcăm și capra, și varza.”
„Și cu împărăția cum rămâne?” ar fi întrebat Verde Împărat. „Cu împărăția? Am o idee. Îl însori pe Bibilică cu Rozica mea și o facem împărăteasă.” La auzul vorbelor, Verde Împărat duse mâna la inimă, începu să transpire, să bulbuce ochii, și până să i se aducă pastilele de inimă și paharul cu apă, dădu ochii peste cap și se duse. Iar ei (Bibilică și Rozica) au trăit mult și bine, ea împărătească, el subsecretar de stat.
