Ei, uite că se poate și la case mai mari. A simțit-o pe pielea lui președintele Nicușor al cărui avion militar cu care s-a dus în Franța a rămas înzăpezit pe aeroportul din Paris. Oricât s-au strofocat oamenii lui Macron să curețe pista și să dezghețe parbrizele avionului, totul s-a dovedit în zadar. Zgribulit, ca o vrăbiuță de pe la noi, Nicușor a făcut haz de necaz, mărturisind că i s-a mai întâmplat să nu găsească bilete la zborul de București, să piardă cursa din cauza traficului, dar niciodată să i se înzăpezească avionul cu care zbura. A făcut cale întoarsă și a mai stat aproape o zi în Paris.
A rămas alături de delegația cu care venise, deși l-ar fi putut suna pe Macron să-i spună: „Emma, am rămas blocat în aeroport din cauza zăpezii. Dacă ai timp, vino și tu să mai povestim una, alta, luăm prânzul împreună, bem o cafea, un suc. plătesc eu, stai liniștit,” Dar, n-a făcut-o, pentru că e un tip modest, bine crescut, cu mult bun-simț, care venise la Paris cu un avion al armatei, nicidecum cu unul al președintelui, așa cum se întâmplă în orice țară normală din lume. Nu, Nicușor a venit ca un om simplu care a ales calea cea mai ieftină de deplasare, făcând o importantă economie pentru bugetul administrației prezidențiale.
Atât le-a trebuit chibiților, atenți la fiecare grimasă a președintelui, la fiecare clipit de gene ori privire aruncată după ciori. Că: „Uneori, leadershipul nu face zgomot. Nu strălucește. Nu se fotografiază în lux. Uneori, leadershipul coboară dintr-un avion militar, pe zăpadă, cu pași normali și privirea în pământ. Fără costume scumpe. Fără privilegii afișate. Fără spectacol.”
Da, bă, așa e. Fără haine scumpe, fără încălțări așijderea, că de aia e președinte. Cel mai reprezentativ om al acestei țări. Ce-o fi zis Europa când l-au văzut coborând dintr-un avion militar? „Uită-te, bă, la sărăntocul ăsta, n-are bani nici măcar să-și cumpere un avion, măcar la mâna a doua și el vrea să stea cu noi la masă.” Câte ghionturi și-or fi dat și câte glume s-o fi spus pe seama asta nu e greu de ghicit, că l-ați văzut la sfârșitul întâlnirii de la Paris. Că părea o păpușă de paie. De artizanat autentic românesc, că nimeni dintre ceilalți președinți la întâlnirea cu presa nu l-au băgat în seamă. Săracul, tot se ferea să nu-l calce alții pe pantofii ăia ieftini, încercând să strângă câte o mână, dar degeaba.
Cu toate acestea, Nicușor zâmbea, iar dacă i-ai fi dat un ursuleț de pluș, cu siguranță ar fi fost fericit. L-a durut la bască și asta pentru că, în situații de acest gen nu el este cel luat la mișto, ci România care face ce face și dă din lac în puț. De la opulența lui Iohannis la penibilul lui Nicușor nu a fost decât un pas.
