Târgu Jiu, spital județean, UPU, adolescent cu peritonită, stare gravă. Medicul de gardă refuză să-l opereze pe motiv de fișa postului. El e chirurg pentru oameni mari, nu pentru copii sau adolescenți. Însoțitorul pacientului îl roagă, îl imploră să-l opereze, indiferent de consecințe. „Bă, femeie, tu nu înțelegi că domnul doctor e din ăla care operează oamenii în toată firea, nu copii? Ce dracu ești atât de grea de cap?” Femeia continuă să se roage. Să se tânguiască: poate totuși, totuși mai e o speranță. Doctorul se ține tare. Tare ca piatra aia din care Brâncuși a sculptat Coloana, Masa Tăcerii. Nimic nu-l mișcă. Nici măcar lacrimile femeii, sora adolescentului. Doctorul e tare, iar ambulanța care să-l transporte la spitalul din Craiova lipsește. Lipsește pentru că trăim în România. Atunci când ai nevoie mai mare de ceva, nu găsești.
Și scenariul, demn de un roman al absurdului continuă. Cineva sună la Craiova și cere o ambulanță care să preia un pacient în stare gravă de la Tg. Jiu. Până să se pornească salvarea de la Craiova, până să parcurgă cei peste 100 de kilometri, până când… Până atunci tânărul moare. Moare cu zile, cum ar zice un localnic obișnuit cu astfel de situații.
A doua zi, unii ridicau din umeri, alții se scuzau (cazul nu părea de competența lor), iar sora și rudele băiatului acuză. Cine să o asculte? Doar e campanie electorală. Mare campanie, cu promisiuni, angajamente, dispensare, spitale județene, medici și scule de primă mână. Într-un cuvânt, este despre reforma sistemului.
Despre cazul de la Tg. Jiu? Ce rost ar avea să se mai spună ceva că știm cu toții vorba aia: despre morți, numai de bine!
Dacă nu ar fi de plâns, sigur ar trebui să ne apuce indignarea! Incredibil câtă bătaie de joc se regăsește în actul medical don România! Cui îi pasă de moartea unui copil când campania electorală e în toi?