Și după ce a făcut toți dracii de pe fața pământului, Maticiuc ăsta s-a apucat să se ocupe de acte caritabile cu ajutorul Fundației pe care o are. Să ajute spitalele care, vorba lui, par costumate de Halloween zi de zi, să dea o speranță comunităților locale care și-au pierdut orice încredere în stat și în reprezentanții aleși ori numiți pe născociri politice. S-a dus acolo unde a fost chemat sau a auzit că este nevoie de el. Așa a ajuns și la „spitalul groazei” din Reșița pe care Lili Gherle, această „frumoasă nebună” a zilelor noastre, vrea să-l transforme în „spitalul speranței”. Cu ajutorul unora și a altora. Inclusiv al celui care, cândva, interpreta rolul de fante de Obor. Pentru toate acestea, Codin Maticiuc merită respectele mele. Poate chiar și ale lui Romi de la CJ care a renunțat la un proiect cu finanțare europeană ce viza reabilitarea spitalului în cauză. Dar ce așteptări să ai de la un om care are numai avioane în cap?
Dincolo de toate astea, mă întreb la ce e bun un spital, fie el și al „fericirii”, la Reșița. Că ajungi să te interneze familia la una din secțiile lui, în speranța că te vei face bine. Și din prima zi, doctorul care te ia în primire îi pune în mână aparținătorului o listă cu medicamentele de care ai avea nevoie să te pui pe picioare. Că spitalul nu are bani pentru cutare pastilă sau cutărică injecție. Plus, pansament, perfuzii, branule, mă rog, tot ce e nevoie într-un spital. Știu că mulți nu sunteți de acord cu mine. Unii poate mă iau la mișto: „Iar aberează Nafiru. A terminat cu Dunca și acu’ se leagă de spital.”. Stați liniștiți, nu am terminat cu Dunca. Cât timp este în funcție la Consiliul Județean, el va fi mereu clientul rubricii: „Actualitatea la zi.” Motivul, unul singur: Spitalul Județean de Urgență Reșița este în subordinea Consiliului Județean Reșița, iar cât timp din spital lipsesc medicamentele, nu pot să-l trag de mânecă pe cetățeanul de pe stradă. Simplu.
Ca să vedeți că nu aberez, vă povestesc ce am aflat ieri. Mă sună un amic să-mi spună că din spital lipsește un anumit medicament. Din spital, nu și dintr-o farmacie din oraș. De ce nu se găsește? Pentru că nu sunt bani pentru medicamente. Domnule Dunca, ai auzit? Nu contează numele medicamentului, ci faptul că, tatăl său are nevoie zilnic de un flacon care costă 300 și ceva de lei, iar pentru început, medicul i-a prescris un tratament pentru o săptămână, urmând să continuie până se va pune pe picioare. Cât timp? Dumnezeu știe! Două, trei săptămâni… Zi de zi, 300 și ceva de lei, dacă vrea să mai prindă Crîciunul.
Vi se pare amuzant? Mie nu! Cu toți sponsorii, gen Codin Maticiuc, și cu o „nebună” ca Lili Gherle, spitalul ăsta nu se va mai face bine niciodată. Și, atunci, vorba lu’ Gogu: „de ce să mă internez, bă, acolo? Nu e mai bine să mor acasă, în patul meu, cu capul pe perina mea?”