Teoretic, și aici se cam știe, dar e ceva mai complicat ca în urmă cu un an când, PNL era cel mai în opoziție partid aflat vreodată la guvernare. Bine, pe atunci Cholo Ciolacu și Ciucă Bunelu erau prieteni. Nu chiar ca la cataramă, să nu fi putut trăi unul fără celălalt, dar în orice caz, pe prietenia lor ne puteam sprijini și la bine, și la rău. Că unde era Cholo la o pastramă și un șpriț, acolo îl găseai și pe Bunelu. Și nu pentru că generalul ar fi topit după carnea de merinos de Palas ori de Cap negru de Teleorman sau după vinul de Drăgășani, ci pentru că trebuia să arate țării unitatea indestructibilă, de monolit chiar, între PNL și PSD, dar mai ales între el și Cholo de la Buzău.
Pe atunci, nici prin cap nu-i trecuse Bunelului să se apuce de scris cărți că vorba lui: „Asta îmi mai lipsește la bătrânețe, nu mi-e de ajuns câte am eu pe cap?”. Dar Batistuță, nu și nu: „Nea Nicule, scrie că nu se știe niciodată.” Și s-a tot ținut de curu’ lui, până a cedat. E drept, nici Cholo nu îndrăznea să se gândească la Cotroceni, deși unii băieți de la filialele partidului băgaseră bățul prin gard, animați și ei de aceeași vorbă românească, cea cu „nu se știe niciodată ce-ți aduce ziua de mâine”. Visul lui cel mai mare, de când se mutase în București, era să deschidă o covrigărie pe Calea Victoriei, nimic mai mult. Să-i fi crescut inima când i-ar fi auzit pe unii exclamând: „Brava lui, bă, băiat deștept. S-a ajuns!” Chiar îi bătuse niște apropouri lui Nicușor Dan în privința eliberării unei autorizații de construcție.
Ei, ce viață frumoasă duceau! Își povesteau unul altuia tot felul de prostii, se sunau înainte de culcare să-și ureze noapte bună, dimineața la fel, Chole îl întreba dacă să treacă sau nu pe la dânsul să meargă împreună la guvern. La rându-i, Bunelu împărțea cu el sandvișul, dacă rămâneau peste programul de lucru. Prietenia lor trainică devenise de notorietate. De invidie printre useriști, pemepiști, auriști și udemeriști. Totul până mai ieri când amândoi și-au zis: vreau să fiu președinte. Din acel moment, s-a dus dracului liniștea, înțelegerea și prietenia.
Doamne, ce face politica asta din om!