Și nu numai la capitolul extrădări este bună, ci și la lucrările edilitare pe care și le-a propus să le realizeze în mandatele de ministru al Justiției. Adică, vrem reabilitarea completă a condamnatului, dar noi, prin pușcăriile noastre nu oferim nimic. Dă-o dracu’ de treabă. Pai se poate una ca asta? Și Alinuța s-a pus pe treabă. Deocamdată s-a orientat spre construcția a două noi penitenciare: Popa Șapcă I și Popa Șapcă II, cu o capacitate de 1.900 de locuri. Pentru unii, condiții de cazare pe care le-au văzut doar în filmele cu mafioți: săli de modelat bicepșii și abdomenul, teren de sport, saună, masaj, bibliotecă, aer condiționat, cameră intimă, televizor, internet. Mai mult, s-ar fi lăudat că va înființa fanfara reprezentativă a penitenciarelor, după modelul celei de la Armată, să-i întâmpine pe condamnați cu marșuri de viață ușoară după gratii. La ce condiții se oferă, să tot faci pușcărie, nu alta!
În loc să se bucure și să o dea exemplu de hărnicie și abnegație puse în slujba binelui coaliției de guvernare, Cholo de Buzău a chemat-o într-o zi la dânsul, reproșându-i că unul dintre penitenciare (Popa Șapcă II) se construiește în județul în care el s-a format ca și covrigar, buticar și politician. „Bă, Alinuța, ai luat-o pe urmele lu’ Batistuță?” Doamna ministru, sobră și mirată în același timp, a ridicat sprâncenele și a făcut ochii mari cât cepele modificate genetic, plini de nedumerire. „Ce te uiți așa la mine? Te-ai pus să construiești pușcăria asta, taman lângă Buzăul meu. Păi asta îmi trebuie mie, pușcărie, nu locuri de muncă? Cum o să dau eu ochii cu alegătorii mei în campania pentru Cotroceni. Ce-mi făcuși tu mie, fato! Bagă-ți mințile în cap, Alinuțo, că altfel te zbor de la Justiție.”
Cu șarmul ei, Alinuța l-a convins pe Marcelu de necesitatea unei astfel de investiții, concluzia fiind, că la câți șuți, violatori, tâlhari, găinari, pedofili, proxeneți și politicieni corupți apar tot la patru ani, în România ar fi nevoie un Popa Șapcă în fiecare județ.
