Este vorba de proiectul depus pentru finanțarea sistemului de canalizare, cu stație de epurare, în satul Zlagna, ce urmează să fie implementat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul beneficiază de o alocare financiară de mai bine de 7 milioane de lei.
Un al doilea proiect aprobat de Ministerul Dezvoltării pe același program de finanțare, în valoare de 14,4 milioane de lei, vizează modernizarea unui drum de interes local de 10 kilometri.
„Am depus patru proiecte pe «Anghel Saligny», dar prioritare erau cele care ne-au fost și aprobate: înființare sistem de canalizare și stație de epurare în localitatea Zlagna și extindere rețea în zona caselor de vacanță din localitatea Borlova, precum și o nouă cale de acces către Muntele Mic – un drum comunal de 10 kilometri. Valoarea totală a celor două obiective de investiții aprobate pentru comuna noastră este de 21.717.880,75 de lei. Spre finanțare am mai avut depuse două proiecte – reabilitarea și modernizarea unui pod din localitatea Borlova, și extindere rețele stradale în comuna Turnu Ruieni, acolo unde avem apă și canalizare și nu avem străzi asfaltate. «Anghel Saligny» mai are și o a doua etapă, unde au prioritate proiectele care nu au fost finanțate în prima, așa că există șanse să prindem finanțare și pentru acestea două.”, ne-a mărturisit Cosmin Belci, primarul comunei Turnu Ruieni.