Cum să-l supere Il Luce pe Hagi, să-l lase pe fi-su în afara lotului? Păi se poate una ca asta? Ce dracu, oameni suntem. E vorba de cherestea că, vorba aia, câte n-a făcut Hagi pentru fotbalul nostru, pe când tata lui Mitriță nici nu știu dacă o fi dat vreodată cu piciorul într-o minge. Măcar așa să-i întoarcem recunoștința noastră, aducându-l pe Ianis la națională. Să simtă și kinderul că i se dă importanță măcar acasă la el, dacă afară nu s-a putut din cauza oamenilor răi care nu iubesc Constanța, Marea Neagră și, bineînțeles, driblingurile lu’ ăsta micu’. Pe de altă parte, asta i-ar mai lipsi lu’ nea Mircea la început de drum: să și-l pună pe Gică în cap.
Apoi, ce mare lucru că-l lasă acasă pe Mitriță și-i mai dă o șansă lu’ fi-su? Ce dacă Ianis a frecat tușa de când a plecat de ta-su, de la echipă? Fie că a jucat la Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves, el tot rezervă a fost. Din acest punct de vedere, Ianis se poate considera un norocos și ar putea să scrie o carte, despre cum se vede jocul de pe tușă, cum reacționează fotbaliștii la schimbare, cum trăiește un antrenor fiecare fază.
Copilu’ lu’ tata Gică, tot copil rămâne. Chit că are 26 de ani, e om însurat, are casa lui, mâine, poimâine devine tată. El e un exemplu de bune practici în lumea asta parșivă a fotbalului în care unii se nasc talente și mor speranțe. Și i se potrivește de minune vorba bătrânească, cea cu: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.” Asta nu înțelege Hagi seniorul. Oricât s-ar zbate fi-su și s-ar da peste cap nu va ajunge nici măcar la degetul său mic. Nu poți să faci din rahat bici și pe deasupra să pocnească. La valoarea pe care o are, Ianis e bun pentru Rapid, Viitorul, Gloria Buzău. Iar pentru națională, doar atunci când o fi să se accidenteze vreunul dintre colegii care n-a avut noroc să-l aibă la fel de celebru ca Hagi.
De asta zic, să-l aduci pe ăsta micu’ a lu’ Hagi care n-a mai jucat un meci oficial la o echipă de club din primăvară și să-l ignori pe Mitriță în afara lotului, chiar că e de râsul curcilor.
