A, tu nu alergai cu cercul… Cum? De mic aveai alte preocupări? Păi, nah fiecare cu preocupările lui intelectuale. Nu fugeai, dar vrei să recuperezi acum ce nu ai făcut atunci. Cu trotineta electrică, cu skateboard-ul, cu roaba. Cu roaba nu? Păi așa se vorbește prin târg că ți-ai făcut rost de o roabă clasică, nu de asta din tablă, de 2 lei, ca să-l plimbi pe Eminescu din fața primăriei în curtea Episcopiei și retur. Nu pe Eminescu în persoană, ci bustul lui.
Te-ai bosumflat. Uite, asta nu-mi place la tine, că te superi una, două. Îți sare muștarul din orice. Nu fi copil, măi, Felix, că eu nu fac mișto. Nu mi-aș permite una ca asta. Ș-apoi, tu ești ditamai primarul gugulanilor, pe care îl doare la bască de ce spun unii și alții, ce dracu! Așa am auzit vorbindu-se în târg că, bustul lui Eminescu nu are autorizație pentru a fi amplasat în părculețul ăla din fața primăriei. Că așa spune legea: este interzisă amplasarea oricărei statui sau bust, fie el și al lui Eminescu, la mai puțin de 100 de metri de clădirea primăriei care e monument istoric. Sigur, tu puteai să-l muți 50 de metri mai în spate, dar atunci l-ai fi pus pe bietul Eminescu să dirijeze circulația în centrul Caransebeșului. Ar fi fost mișto să fi făcut una ca asta. Ai fi intrat definitiv în istoria locului.
Acum ce ai de gând să faci cu bustul lu’ fratele Mihai până obții autorizația de amplasare? Să-l înscrii și pe el în PSD sau să-l duci în curtea Episcopiei, acolo unde a fost așezat inițial? Ori ți-e rușine să-l cari cu roaba prin fața teraselor lui Mitru Rujan pe care ai vrut să le demolezi? De ce să-ți fie rușine, Felixu? De muncă să nu fugi niciodată. Munca te înnobilează, te face mai bun și mai înțelept. Pe de altă parte și tu ai dreptate: păi ce, piramida lui Keops a avut nevoie de autorizații de la ministerul Culturii egiptene pentru construcție și amplasare în afara zonei rezidențiale? Da, bă, Felixu, așa e, și aici gândești ca un om bătrân, doar că până vei ajunge și tu faraon, antrenează-te: plimbă roaba sau fugi cu cercul!