În ciuda problemelor inerente primarul Felix Borcean este convins că într-un viitor nu prea îndepărtat, Caransebeșul va fi privit cu invidie de vizitatori și cu mândrie de către locuitorii săi.
Astăzi am făcut o vizită pe aceste șantiere, pentru a lua pulsul activităților din oraș. Prima oprire am făcut-o la Liceul Tehnologic Dacia, unde se lucrează intens la interioarele acestuia., am continuat cu străzile Protopop Ioan Tomici, Cloșca și Crișan unde sunt in lucru introducerea rețelelor de apă și canalizare în execuția celor de la Erbașu, pentru Aquacaraș.
În parcul Teiuș a demarat execuția proiectului de revitalizare în valoare de 5 mil de euro, care va înfrumuseța și schimba radical aspectul peisagistic al acestuia.
Ne-am deplasat în Cartierul Cazărmii, care este pregătit pentru refacerea covorului asfaltic în urma înlocuirii rețelelor de apă și canalizare, iar pe străzile din preajmă continuă aceleași lucrări.
În cartierul Țarinei s-au finalizat lucrările de schimbare a rețelelor sus-amintite și in martie vom da ordinul de începere a lucrărilor de refacere a trotuarelor și aleilor din interiorul acestuia, pe Anghel Saligny.
Cartierul Nord este și el în lucru pentru înlocuirea rețelelor de apă si canalizare, in cel mai scurt timp, după probele de compactare urmând a fi refăcute tronsoanele afectate, dar de la mijlocul anului acestuia vor începe lucrările de refacere completă peisagistică, in valoare de cca 40 milioane de lei, fonduri europene.”, a ținut să precizeze Felix Borcean.

Potrivit ediliului-șef străzile Potocului, pe străzile Romanilor și Cetății se lucrează atât la schimbarea rețelelor, cât și la reabilitarea trotuarelor, pe Anghel Saligny, urmând a fi asfaltate la finalizarea lucrărilor menționate în timp ce, pe străzile Simion Bărnuțiu, Zăbranului, Pipirigul Mic și George Coșbuc, se lucrează în cadrul proiectului de mobilitate urbană, ultimele trei urmând a fi asfaltate și finalizate in martie-aprilie, iar Simion Bărnuțiu, probabil, în luna iunie.

Strada Traian Doda are o particularitate supărătoare care a creat mult disconfort, in sensul că aici a fost făcută o descărcare arheologică ce a stagnat foarte mult lucrările, dar și aici se întrevede finalul lucrărilor, in primul semestru al anului în curs.

„Se lucrează intens și la interioarele și exteriorul Liceului Tehnologic Decebal care sperăm sa fie finalizat complet la începutul noului an școlar 2026-2027.
O altă clădire școlară în plină execuție este Internatul Școlar de pe Strada Episcop Nicolae Popeea, cu termen de finalizare anul acesta.
Nu în ultimul rând, Bazinul didactic de înot din Teiuș, de lângă ștrand, este în execuția și se lucrează intens la el, după o bună perioadă de întrerupere.
Dacă adăugăm și Creșa nouă din Racoviță, care va fi recepționată în martie sau aprilie, avem în Caransebeș, în acest moment, 19 șantiere in diferite stadii de execuție, pentru mulți un lucru îmbucurător, dar, in același timp, cu disconfortul de rigoare, pentru care, bineînțeles, ne cerem iertare!”, a concluzionat Felix Borcean.





