N-am apucat să întreb ce și cum, că mi-a luat-o înainte:
– Bă, nene, (că așa-mi zice el, deși suntem leat) ce s-a întâmplat, dom’le cu primarul Caransebeșului?
M-a luat ca din oală.
– Ce să se întâmple, că nu știu nimic în afară de faptul că vara asta mai mult a fost în concediu decât la lucru. Dar de ce întrebi?
A urmat o pauză de mi-a stat inima în loc.
– Păi tălică n-ai văzut postările de pe pagina de Facebook?
Cu asta chiar mă-abăgat în ceață. Altă treabă n-am decât să mă uit la postările lui Borcean? Ce dracu’, domnule. Un om cu scaun la cap nu se ocupă cu prostii din astea.
– Ce postări, Gogule?
– Alea cu vizitele pe șantiere, cică să inspecteze calitatea lucrărilor la școlile din oraș. În pantaloni scurți, tuns proaspăt, cu freză pe dreapta, și ochelari de soare, de-ai fi zis că era de la inspectorul Pro.
– Cine, mă, Felix?
– Da, mă. Ce te miri?
– Mă mir că, Felix nu-i din categoria primarilor care se omoară cu lucru. El e mai mult cu „lasă-mă să te las.”
I-am ridicat mingea la fileu lui Gogu:
– De fapt, și eu m-am mirat. În loc să stea în birou pe căldurile astea sau să meargă la o terasă să se răcorească cu apă plată de la frigider, umbla teleleu pe șantiere. Că în afară de el, schelele și materialele de construcții, bătea vântul pe unde o mers. Mint, era și ăla care îi făcea poze să le posteze pe Facebook, în rest, pauză.
– Să-i fie de bine, Gogule. I-o fi venit și lui mintea la cap, ce aș putea să zic altceva?
– Nene, nu-i chiar așa. Că ceva, ceva s-o întâmplat, că n-o putut dintr-o dată să dea hărnicia în el. Adică, opt ani ai tras mâța de coadă și dintr-o dată, într-o singură zi, vizitezi șase șantiere.
Bă, să știi că Gogu nu e cum îl cred unii. Cel puțin în cazul primarului care este primar al Caransebeșului. „Felix, tată, nu te mai prosti și ia în seamă vorbele lu’ nen-tu Gogu. Nu mai ieși din birou pe căldurile astea. Nu de alta, dar să nu faci, tată, insolație, să dai în alte belele. Du-te și răcorește-te la ștrand, la terasele din Pipirig, dar nu te mai expune la razele solare. Dă-le în colo de inspecții pe șantiere, cum ai putut fără ele în opt ani, tot la fel vei putea și de acum încolo. Hai, pa, și mare grijă”