S-a scărpinat ca un adevărat oltean ce este și mi-a răspuns:
– Să ne mai spună cum o mai duce cu viața de când e rege, cum se mai simte că în urmă cu un an se auzise că ar fi fost bolnav rău. Că i-or repetat analizele de nu știu câte ori, doar, doar or ieși bune.
L-am privit zâmbind:
– Bă, Gogule, de ce ești tu copil? Cum să fi ieșit bune, din moment ce ele erau proaste?
Răspunsul a venit imediat:
– Ei, cum? N-ai mai văzut din astea, să greșească și laboratorul?
– Nu am auzit!
– Chiar eu am pățit-o. Când i-am arătat rezultatele de la analizele făcute la un laborator din oraș, doctorul mi-a zis că, după alea, ai mei ar fi trebuit să-mi facă parastas de un an.
– Așa, și?
– M-o internat în spital, mi-o luat sânge din nou și până să vină rezultatele, era să mor de adevăratelea.
– Cum adică?
– Uite așa. Mi-o scris trei rețete de medicamente, cât trei cearceafuri, care nu se găseau la farmacia spitalului, ci la una din oraș pe care o administra soacra lui. La aia găseai de toate, dar pe banii mei. Și ce medicamente, nană: aspirină, algocalmin, paracetamol, două feluri de vitamine, un sirop de tușe, bașca tifon și pansamente antiseptice.
– Și n-ai murit…
– N-am murit, bă, că am avut norocul că tocmai îmi intrase pensia pe card că altfel dădeam colțul…
– Și ce legătură are asta cu Charles?
Gogu, mirat că nu înțelesesem nimic:
– Are, bă, nană, cum să n-aibă. Că de când am auzit că nu i-or ieșit analizele bune, m-am tot gândit să nu fi pățit și el ca mine. Cu laboratorul, zic. Să nu se lase, să încerce și în alte părți. Și să nu se uite la bani, că costă mult. Că dacă pariază la cursele de cai sau de ogari, se rezolvă cu banii și nu trebuie să ceară la copii sau nurori. Eu așa zic.
