Dunca a demisionat, în această dimineață, atât din PNL, cât și din Consiliul Județean și s-a înscris în Forța Dreptei pentru a putea candida.
„Candidez ca să pot a îndeplini dorința celor care m-au votat. Asta este principala mea temă astăzi, iar grija mea principală este să pot într-un fel să-mi găsesc utilitatea, atâta timp cât atâția oameni au fost de partea mea și m-au votat la alegerile locale. Dacă numărul lor era mic, cu siguranță că m-aș fi dus acasă. Așa, consider că am o obligație, și, sigur, că unde puteam să-mi găsesc locul dacă am fost lăsat în gară. Căci, asta este realitatea, m-au lăsat ai mei în gară! A trebuit să merg mai departe și să găsesc varianta ca să pot să fiu de folos celor care chiar cred în mine.”, a spus Romeo Dunca la ieșirea din BEJ.
Dunca este convins că a făcut ce trebuia să facă și este optimist în privința rezultatelor din alegeri.
„Vom face treabă bună. Cu o singură condiție, să avem suficiente voturi ca să contăm. Degeaba sunt unii care în sinea lor spun, da, ar trebui și ar fi bine să mergem și să votăm cu Forța Dreptei. Trebuie să se și întâmple acest lucru! Am lăsat loc unei variante pentru cei nemulțumiți, din indiferent ce motive și de la indiferent ce partide. Oamenii care într-adevăr doresc să se întâmple ceea ce își doresc ei și pentru ce au ieșit la vot în iunie, și care nu și-au găsit dorința îndeplinită, mai au o șansă, pentru care trebuie să iasă la vot!”.
Hadrian Popescu, liderul formațiunii condusă de Ludovic Orban, spune că pe listele de la Forța Dreptei nu există candidați impuși de la București, fiind convins că partidul va face o treabă bună în alegerile din decembrie.
„Sigur că ne bazăm cel mai mult pe membrii și simpatizanții PNL. Provenim de acolo, suntem liberalii care ne-am desprins din cauza alianței păcătoase cu PSD. Dacă vă uitați, Ludovic Orban a fost înlăturat din PNL tocmai pentru că s-a opus acelei alianțe. Și Romeo Dunca a fost înlăturat din PNL tocmai pentru că în ultimii patru ani a luptat în tranșee împotriva acestui partid toxic care a rămas PSD-ul, acestui partid care este incapabil de reformă”, mărturisea H. Popescu.
La Camera Deputaților Forța Dreptei merge cu Romeo Dunca, Sebastian Chiriacescu, Andreea Diana Apetrei, Georgian Ervin, Daniel Meza și Adrian Vlad, iar la Senat, cu Hadrian Popescu, Alona Popov, Manuela Ionela Anton și Mihai Martin Muselin.