Revenind la meci. Puteam să o luăm pe cocoașă mai rău, puteam să fim egalii lu’ Jovo Lukic sau chiar să-i batem, dacă Rațiu ar fi fost rezervă, iar Ianis introdus în echipă în min. 90, la tragerea de timp. Astea au fost cele trei variante pe care Gică le-a avut la îndemână. A ales-o pe cea mai bună, (bine a făcut) pierzând la un singur gol diferență și ducând la patru înfrângerile noastre, din tot atâtea meciuri, în fața acestei naționale.

Și apropos de Ianis. Cârcotașii spun că după meci Gică ar fi avut o discuție cu fi-su. Una între patru ochi, „Dragul meu. Nu pune la suflet ce spun unii și alții. Sunt mândru de tine. Ești un machedon adevărat. Nu-i puțin lucru ca, în ciuda criticilor de tot felul, să continui să fii convocat la națională, să joci la cel mai înalt nivel, cu aceeași dăruire, abnegație și altitudine… scuze, atitudine.. E drept, și selecționerul merită felicitări pentru încrederea pe care ți-o acordă, punându-ți pe brațul stâng panglica de căpitan de echipă. Stai liniștit și nu te mai consuma. Am vorbit cu mulți dintre foștii mei colegi de la Real, Barca și Galata. Și știi ce mi-au spus Hristo Stoicikov? «Bă, mămăligarule, că așa mă alintă el pe mine, Ianis, va fi titular în națională, chiar dacă se lasă de fotbal. Cât ești tu antrenor, pe Ianis nu-l scoate nimeni din echipă.» Și dacă ăsta nu știe ce vorbește, atunci cine, mâncate-ar tata de talentat ce ești tu.”
Dar cei mai fericiți dintre toți după meciul de la Zenica au fost ăia de la federație în frunte cu Burleanu care, într-un moment de euforie ar fi exclamat entuziasmat: Hagi ați vrut, Hagi v-am dat. Spălați-vă cu el pe cap!



