Numai că nu le-am plâns de milă acestor vrednici gospodari ai orașelor și comunelor (ba chiar cei mai cinstiți și mai gospodari dintre cinstiții și gospodarii Banatului de Munte.) Că ei săracii ar vrea să facă lucruri mărețe, să asfalteze, să bage apă în casele oamenilor, să aducă gazul la poartă și câte și mai câte. Dar cu ce, dacă Bolojan și Ciolacu a tăiat și puținul ăla la care aveau dreptul? Mama lor de bandiți. Să iei de la gura primăriilor, și implicit din buzunarul fără fund al primarului, înseamnă că nu cunoști viața grea de la țară.
Drept au bieții oameni. Să nu ai tu un ban să repari clanța la ușa de la intrare în primărie, să schimbi bateria de la chiuvetă, asta în cazul în care ai apă, să nu poți bate un cui în perete că nu ai cu ce să-l cumperi, e prea de tot. Dar bani de paranghelii aveți? „Au, cum să nu!”, cum ar spune cârcotașii. Pentru așa ceva primarii găsesc mereu bani. Și nu puțini. Pe măsura făloșeniei din Banat. Cu muzicanți unul și unul, care nu cântă nici pe ochi frumoși, nici pe miei și răchie. Rugă în prima zi de Paște, rugă de Sf. Gheorghe, rugă de Constantin și Elena, rugă pentru toți sfinții din calendar. Și când se termină rugile, vin zilele comunei și orașului. Alți bani, altă distracție. Pentru așa ceva, niciodată bugetul nu e insuficient. Între reparația unui drum comunal și o rugă cu Stana, Armin și Irimică, nimeni n-ar alege drumul.
Așa că, nu-i credeți când se vaită la împărțirea bugetului. Pentru rugi, sfințiri de biserici, zile ale comunei se vor găsi mereu bani, dar nu și pentru reparația trotuarului din fața primăriei, schimbat clanța și cumpărat o mână de cuie.
