Bă, Romi, astea sunt cuvintele spuse de tine la Radio Reșița? Pe bune? Dacă e așa, Mein Freund, cum ar zice Klausică, ești tare. Ești genial. Nu te uita la mine că-mi dau lacrimile de emoție. Nu am cuvinte să-mi exprim admirația pentru felul în care îi zici de la obraz caracatiței care a pus mâna (vezi că animalul ăsta nu are mâini și nici lăbuțe ca iepurașii) pe resursa publică. Parcă îți văd indignarea care ți se citește pe chipul tău de samaritean, de haiduc care se luptă de unul singur, în aer și pe pământ cu mafia, mafioții, ticăloșii și sistemul moștenit de la Băsescu, cu DNA și DIICOT, cu Mocio, Hurduzeu și Popovici, cu Nedelcea, Alina Stancovici și Stanciu. Dacă am lăsat pe careva în afara pomelnicului, să mă ierți sau să mă suni și să fac o adnotare.
Ți se citește revolta pe chip, în glas și în scris, dar nimeni nu vrea să-ți înțeleagă zbuciumul pentru că oamenii ăștia nu pricep că tot ce faci tu este pentru ei, nu pentru tine și minunata ta echipă de consilieri. De asta nici nu sunt de partea ta, pentru că toți sunt hoți, mincinoși, vânduți, șpăguiți, lipsiți de verticalitate, parșivi, cârnați ș.a.m.d. Doar tu ești cel care ne poți duce pe drumul cel bun, dar noi, ingrați cum suntem, te bârfim și-ți aruncăm vorbe de ocară. O, Doamne, cât de cruntă este viața uneori. Te zbați, nu dormi nopțile, alergi cât e ziulica de mare, cauți soluții, te dai peste cap ca treaba să meargă bine și vine un judecător care îți șterge decizia dată de tine și o repune pe Alina Stancovici la Spitalul județean pe post de manager. Păi, dă-o dracului de treabă, e posibil așa ca să dai tot în calul care trage?
Nu mai plânge, Romi, nu mai plânge. O să vadă e pe dracu când își vor da seama că tu le-ai vrut binele și ei, nu și nu! Nu te mai necăji că mai rău îți faci. Mi-e să nu te îmbolnăvești, să faci palpitații la inimă sau vreo criză de fiere. Du-te pe muntele tău și trage pe nări aerul ăla tare, din spatele cabanei pe care, nu fii fraier, să o demolezi. După ce cobori de acolo, mergem amândoi la Gogoșu, la baltă sau la Dunăre. Dăm la râme sau la mămăligă. Spargem semințe de floarea soarelui și povestim ce vrei tu. Vorbesc cu primarul de acolo să ne dea o șaretă, să ne plimbăm prin sat, sâmbătă mâncăm o ciorbiță de boboc de rață și un ostropel de pui, cu ciușcă de ardei roșu. Chemăm lăutarii mici, vioriștii, cum ar veni, de la Buriluța, să ne facă o „boierească” sau un „rustem”, să ne meargă la suflet. Bem și o țuică, de dude, specialitatea casei, halim gogoșele tăvălite prin zahăr pudră, cozonaci cu cacao și rahat, și o să vezi că după trei zile ca astea o să te simți alt om, că o să-mi spui: „Doamne, domnule Nafiru, de ce nu am ascultat de matale până acum?”
Hai, du-te și pregătește-te de plecare, că dimineață o întindem. Hai, pa!