Interviu cu Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin
Într-o astfel de postură se află și deputatul PSD Silviu Hurduzeu, președintele social-democraților cărășeni. Un politician cu multă experiență în politică, echilibrat, dispus la dialog.
– Domnule Hurduzeu nu ar fi fost mai confortabil să fi rămas în Parlamentul României? Sau mai bine zis, de ce vreți să vă întoarceți acasă?
– Îmi doresc revenirea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş – Severin pentru că eu cred că judeţul nostru merită şi poate mai mult. Instituţiile publice trebuie repuse în slujba cetăţeanului, iar scandalul politic perpetuu generat de Romeo Dunca trebuie înlocuit de construcţie pe baze sănătoase: proiecte, seriozitate şi consens politic.
– Să înțeleg că această campanie electorală se va baza pe o luptă surdă între liderii celor două partide, PSD și PNL?
– Nicidecum. Eu îmi propun să duc o campanie electorală pozitivă în care să-mi prezint programul de guvernare judeţeană, care cred eu că poate să conducă la dezvoltarea judeţului nostru şi să creeze oportunităţi. Vreau să câştig această competiţie electorală convingându-i pe cărăşeni. Victoria trebuie să genereze optimism şi să ne aducă împreună, pentru că, din scandalul actual, nimeni nu câştigă.
– Bănuiesc că aveți argumente care să vă susțină convingerea că veți reveni la Consiliul Județean.
– Îndeplinim toate condiţiile pentru a face pas înainte: avem proiecte, avem fonduri alocate şi prieteni importanţi la Bucureşti şi la Bruxelles care sunt dispuşi să ne susţină. Este important ca echipa de la nivelul Consiliului Judeţean să fie şi ea solidă, pricepută şi serioasă, capabilă să întreţină dialoguri instituţionale atât de importante pentru a mişca lucrurile în direcţia pozitivă. În plus PSD este partidul matur şi serios.
– Același lucru îl pot spune și liberalii despre ei.
– Ei pot spune multe, dar eu vreau să asigur electoratul cărășean că forţa noastră vine din experienţă şi pricepere. De partea cealaltă, PNL este un partid aflat în stare de dezagregare ca urmare a luptelor intestine generate de stilul conflictual al actualului preşedinte de CJ.
De aceea îi îndemn pe cărășeni să ne voteze cu speranţă, să aleagă, să creadă și ei în Caraş – Severin, pentru că împreună, putem face lucruri extraordinare, dar pentru aceasta avem nevoie de susţinerea lor pe 9 iunie.
P. E.
doar dorința de acces la bani județului !!!