Ușor de zis, greu de decis cine să fie acele persoane, în afară de americani și NATO, în care să ne punem toată nădejdea noastră. Cum s-ar zice, acele persoane care să ia hora înainte, ca la olteni, ori să joace brâul, ca în Banatul de Munte. Și după o atentă și profundă analiză socială, dar nu numai, ministrul de la Armată, don Vasile Dâncu, ne-a făcut mândri din punct de vedere gramatical, literar, strategic, logic și alte chestii de acest gen de exprimare: „Nu poți să mobilizezi decât oameni care sunt mobilizabili”. Remarcabil gândit. Mai profund de atât nici că se putea. Că, vorba aia, ce să faci într-un război cu oameni nemobilizabili? Adică cu ăia care nu au făcut stagiul militar, care nu au făcut pregătire militară într-un fel sau altul. Altfel spus, cu ăia care n-au ținut în viața lor în mână o valiză de lemn, care nu știu la ce e bună o gamelă, un culcat, un târâș pe coate, un planton. Care n-au scris o dată, măcar o dată, pe un gard de plăci de beton, „AMR 30!” și nici nu au strigat la vederea pufanilor „HAI LIBI!”
Nea Vasile ai dreptate, domnule: ar fi o mare idioțenie să-i mobilizezi pe oamenii ăștia, care au 40 de ani și un pic. Niște copii, ce să zic. Ce să faci, frate, cu ei în război dacă săracii nu știu să țină o pușcă în mână? Că ăștia chiar mor nevinovați și îi ai pe conștiință pe lumea ailaltă. Lasă-i, bre, lângă curul muierii și a amantei, să dea like-uri pentru ce se întâmplă pe front, că ești mai câștigat așa. Pe ăștia ține-i acasă, nea Vasile și trimite-i la război pe ăia care, în prostia lor, au crezut că dacă fac armata, țara le va fi recunoscătoare. Da, recunoscătoare, trimițându-i să lupte în prima linie în loc să-i țină acasă să se gândească la pensie, să aibă grijă de nepoți. Poate, tocmai și asta e ideea. Lasă-i pe ăștia tineri acasă, să se maturizeze, să se distreze, că oricum nu fac parte din generația care așteaptă să le mulțumească cineva pentru serviciile aduse țării!