Și cu toate astea, adică în condițiile în care te gândești să mai cumperi o plapumă, să scoți de la naftalină căciula aia rusească de blană, de dinainte de 1989 și să dai zor să termini ciorapii groși de lână pentru a trece cu bine de iarna grea care se anunță în locuințele noastre, pesediștii, o parte din ei, nu toți, au început să-și facă calculele pentru viitor. Viitorul lor, nu al nostru. Încotro să o apuce. Sigur, mai sus și la mai bine. Și tot la fel, binele lor, nu al nostru.
Un exemplu: Luca Mălăiescu. După trei mandate de primar la Oțelu Roșu, își dorește mai mult. Ca tot omul. Mai mult și mai sus (cât mai sus) unde deschiderea spre politica mare are o altă anvergură. Uitați-vă la Marcel Vela, pe modelul căruia ar merge și Luca. Ce s-ar fi ales de el dacă ar fi rămas la Primăria Caransebeș? Mai ajungea el ministru peste milițienii? Nici pomeneală. În cel mai bun caz s-ar fi apucat de sport, ar fi mers la sală să arate bine, și-ar fi luat trotinetă electrică ca a lui Felix și ar fi făcut concursuri cu acesta. Sau, ar mai fi purtat el geaca de TOP GUN? Pe dracu, s-ar fi mulțumit cu astea de provincie, de fâș-fâș, aduse de la turci și chinezi. Aș mai fi scris eu „Jurnal de pandemie” dacă don Marcel nu ar fi fost la butoanele afurisitului de Covid? În veci!
Așa și cu Luca Mălăiescu. Și-a făcut datoria de cetățean ales în fruntea urbei. Trei mandate de primar îi sunt suficiente. Orașul mic, perspective canci, în afară de circulația TIR-urilor pe drumul național ce trece prin oraș. La anii, experiența și relațiile sale gândul (bată să-l bată de gând) îi fuge departe. Spre Parlament, Consiliul Județean. Poate chiar și spre ziua în care va conduce poporul pesedist cărășean. Că vorba aia, cu ce e mai bun și mai valoros decât el Silvică Hurduzeu, ca să nu mai vorbim de Marius de la Teregova? E cazul să-și ia rămas bun de la Scorileț, de la Casa de Cultură, de la Gai, de la frați, de la surori, vorba cântecului și să încerce ceva nou. Îi va purta în inima lui peste tot, nu-i va uita. A, dacă vrea să nu i se piardă mirosul și amintirea pașilor în primărie, poate să-și lase mandatul în familie (cum fac atleții cu ștafeta la 4×400 de metri), că tot e la modă în politică.
Ce i s-ar potrivi? Multe, mai cu seamă că are și o funcție importantă în partid, de secretar general, în fața căreia primarii, viceprimarii și toți cei care gândesc și simt social-democrat se închină. Unii zic că i-ar sta bine în locul lu’ Dunca. Nu cred că ar zice nu, dar dacă va trage în campania de peste doi ani așa cum a făcut-o în 2020, cu siguranță că Romi îi va lua fața și lui. Atunci la Parlament. Un don deputat sau un don senator. Ar merge, nu-i așa? Cum spuneam, acolo, la București e alt aer, o altă altitudine și atitudine, o altă oportunitate. Simți că pe umerii tăi apasă grijile acestei țări, că ai ajuns între bărbații de seamă ai neamului, iar pentru asta trebuie să dai tot ce ai mai bun în tine. Pe când la Oțelu Roșu, ce să mai faci, ce să mai dai?
Bă, fraților, râdem, glumim, dar purcica-i moartă în coteț. În loc să vă gândiți spre ce foncții politice să o apucați, mai bine puneți murăturile în borcane și varza în butoaie așa cum o făceați cândva, pe vremea în care nu erați nici primari, nici secretari generali și nici măcar politicieni!
Am zis! vorba lu’ Dan Liuț!