Începând de ieri, marți, 9 iunie, (sperăm, fără vreo legătură cu cele trei ceasuri rele) CSM Reșița are antrenor. E drept, avut și în campionatul trecut, chiar doi, însă cel de acuma este special. Ei, nu chiar ca Mourinho, dar totuși. I se spune Neamțu, deși e din Cacova, rebotezat Grădinari, și este cel mai selecționat jucător român din istoria naționalei de fotbal. Tare ca fierul, iute ca Oțelul (Galați), cu care a câștigat campionatul. Nu vorbesc de cele două retrogradări din Superligă, că nu se face. Deocamdată. Ați ghicit, e vorba de Dorinel Munteanu. Munti, pentru prieteni, cel care a încercat să investească în Reșița, într-un „balon” amenajat în Govândar.
La prima întâlnire cu presa, cacoveanul nostru s-a declarat fericit că a revenit acasă, în sensul că a mai antrenat în Reșița. Și că telefonul lu’ Frățioru’ l-a convins pe loc să lase Sibiul în urmă, cu salamul lui cu tot, și să vină în Valea Domanului unde e mai multă umbră și multă încrâncenare tocmai în anul Centenarului. Frățioru’ este Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal, omul de nădejde a lu’ Burleanu de la FRF, care, tot de ieri (și tot fără nicio legătură ce cele trei ceasuri rele), este și președintele clubului de fotbal. Din această perspectivă, Frățioru’ e ca-n reclama aia cu „Doi într-unul” în care ni se spune că fotbalul este ceva serios.
Pe Vio l-au sunat cei din primărie (patronii clubului), întrebându-l direct: „Ce faci, vara asta?” Luat ca din oală, Frățioru’ s-a fâstâcit, (așa pățește el de fiecare dată când îi aude vocea lu’ Nelu Tăițelu) a încercat să tragă de timp, a dat-o pe glume, cerând răgaz să-și întrebe soția. „Nu mai întreba pe nimeni, i-ar fi zis Nelu Tăițelu. Vezi că te-am numit președinte în locul lu’ Bobar, că altul mai bun ca tine nu e în tot județul. Lasă concediile, lasă, weekend-urile la Bratova, lasă tot și apucă-te de treabă. Fă-ți echipă, cu antrenor de top.”
Și uite așa, de ieri, de pe la prânz, în Valea Domanului au renăscut speranțele, promisiunile, angajamentele de loialitate față de culorile clubului, de fanii echipei (atâția câți mai sunt) și față de iarba verde de acasă care, vorba cuiva: „să mă rătăcesc în lume, nu mă lasă.” Discursuri mobilizatoare, un fel de cărămizi la temelia marilor izbânzi la capătul cărora se întrezărește (în timp) promovarea. Tăițelu a lăsat să se înțeleagă că bugetul echipei nu se modifică, iar Don Felipe i-a asigurat că Aquacaraș rămâne același sponsor serios. Îmbrăcat la patru ace, mai puțin cravată, sobru și vădit emoționat, Vio Lolea a spus doar atât: „Sunt om al faptelor, nu al vorbelor.” La o asemenea replică, firul de iarbă de la nivelul gazonului, proaspăt tuns, s-a înviorat instantaneu.
Condițiile fiind îndeplinite, angajamentele și contractele semnate, nu ne rămâne decât să transmitem tradiționala urare românească: „Pe cai, băieți, că filmăm.” Nu pentru Palme d’Or, nici pentru Ursul de Argint, ci pentru promovare.
