Vicepreședintele Ovidiu Rădoi spunea că nu se pune problema de o sumă suplimentară, alta decât cea inițială de un milion și jumătate de euro, ci de a face dovadă partenerilor – Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Primăria Reșița – că există resurse pentru suportarea acesteia.
De aici și până la discuții contradictorii nu a mai fost decât un singur pas, social-democratul Ioan Crina a abordat problema din perspectiva situației financiare la zi, a problemelor cu care se confruntă Consiliul Județean, în timp ce liberalul Ioan Cojocariu a marșat pe prioritizarea investiției, făcând trimitere la istorie, la momentul în care parizienii erau indignați de construirea Turnului Eiffel, el fiind privit ca aducător de necazuri. Concluzia lui Cojocariu: „Cu toate nemulțumirile de atunci, astăzi Turnul Eiffel este emblema Parisului.“
„Practic, nu ați avut bani pentru studiul de fezabilitate la trenul ăla SF. Să se înțeleagă bine, prin această hotărâre alocați niște bani pentru așa ceva“, a tras concluzia Ioan Crina.
Vicepreședintele Rădoi, care a condus ședința în locul lui Romeo Dunca, a recunoscut că așa stau lucrurile, însă a precizat că s-au găsit câteva soluții pentru a plăti studiul de prefezabilitate.
„Când spun de științifico-fantastic mă gândesc la condițiile actuale. Noi împărțim un milion și jumătate de euro la toate drumurile județene, 860 de kilometri, și dăm o cotizație de un milion pentru un tren care nu știu când se va realiza. Eu nu sunt împotriva realizării lui, ci spun că el este ceva de domeniul SF în condițiile noastre de acum. Mergeți domnule Cojocaru la Caransebeș, mergeți și pe Valea Carașului, mergeți până la Vrani și explicați-i oamenilor că noi facem tren de 400 de milioane de euro și nu suntem în stare să le facem drumul de acolo. Sau să le alocăm niște bani pentru așa ceva. Aceasta e problema. Facem și calea ferată, și trenul SF, dar înainte haideți să facem și drumul ăla. Cetățeanul care locuiește acolo să trăiască și el liniștit, salvarea să ajungă la timp. Astea sunt problemele noastre și nu să gândim științifico-fantastic. Cunosc tehnologia cu trenul cu oxigen, este frumoasă povestea, însă noi nu suntem în stare să facem un drum“, a concluzionat Ioan Crina.
😂