Astăzi însă, situația este diferită, remarcă liderul social-democrat. Administrația PNL a venit (ieri, 28 mai, n.r.) în Consiliul Local Reșița cu o majorare uriașă a cheltuielilor neeligibile, de la aproximativ 1,19 milioane lei la peste 5,3 milioane lei, fără explicații clare și fără justificări convingătoare pentru această creștere de aproape un milion de euro.
Ce înseamnă, de fapt, „suma neeligibilă”?
„Este partea din proiect care NU este finanțată din fonduri europene și care trebuie acoperită din bugetul local, adică din banii reșițenilor. Cu alte cuvinte, orice creștere a acestei sume înseamnă o presiune mai mare pe bugetul municipiului Reșița.
Mai grav este că, analizând cele două variante de buget, se vede foarte clar că: se reduc cu aproximativ 2,2 milioane lei sumele destinate elevilor și studenților – burse, formare și activități educaționale, însă, în schimb, cresc cheltuielile pentru construcții cu aproximativ 5 milioane lei.
PSD nu poate gira astfel de modificări fără transparență și fără explicații serioase.”, mărturisește Ionuț Gârtoi.
În opinia sa, PSD susține investițiile în educație, susține campusul dual și crede în viitorul tinerilor din Reșița, dar nu poate accepta ca banii destinați elevilor și studenților să fie diminuați, în timp ce costurile suportate din bugetul local cresc spectaculos fără o fundamentare clară.
„Reșițenii merită transparență, responsabilitate și respect pentru banul public. Acesta este motivul pentru care consilierii PSD au votat împotriva majorării sumei neeligibile în forma propusă de administrația PNL.”





