Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an și ceva, când l-am întâlnit pentru prima dată la Reșița, că va ajunge cel mai iubit dintre românii candidați la Cotroceni, l-aș fi făcut nebun. Și după a treia, a patra și a cincea întâlnire, aș fi zis la fel: „Bă, ați înnebunit? Cum dracu’ să ajungă ăsta președinte?” Că la cum scotea sunetele și aranja cuvintele în propoziția vorbită, nici de șef de galerie nu părea bun. Mi se părea o copie a lu’ Vanghelie, „primarul care este”. Și, atunci, cum să te fi gândit că unul ca el îi va spulbera la notorietate pe alde Cholo de Buzău, (cine era ca Ciolacu pe vremea aia…) nea Nicu Ciucă, eroul nostru din bătălia cu șiiți și sumiții de la Nassiriya, și va băga spaima în toate partidele pro europene? Uite că s-a putut. Sărac, dar ambițios, Jorjelu a mâncat pită unsă cu margarină și gem de prune, a strâns din dinți, a băgat capul între umeri, n-a dat urechea la miștocăreala făcută pe seama lui. Și uite-l astăzi drept urmașul cel mai de seamă al lu’ Călinuț, speranța milioanelor de patrioți care își spun seară de seară oful la televiziunea poporului.
Sunt unii care cred că în turul doi Jorjelu se va da la o parte, să-i facă loc lu’ Crin, floare albă de mălin. Că între el și ăia de la PSD, PNL și UDMR ar exista o înțelegere de genul acesta. Exclus așa ceva. Poporul suveran de pe Tik Tok, Facebook și de pe alte platforme de socializare e prea focusat pe candidatul lor. E cu ochii pe el ca pe butelie. Nici dacă ar vrea să facă vreo șmecherie, să se dea bolnav ori să meargă la pescuit în timpul campaniei electorale, el tot candidatul propus de Georgescu rămâne. Iar la urma, urmei, de ce ar face-o taman acum când s-a învățat cu băile de mulțime și gustul ciolanului democrației noastre?
