Coboară mai ales noaptea, când nu ai să vezi crac de hingher pe stradă. Între noi fie vorba, băieții ăștia cu lasouri și tranchilizante la brăcinar nu se omoară ei cu trecutul ziua, darămite noaptea, iar atunci când ajung în zonă, câinii dispar cât ai zice pește. Bag sama, că au ajuns și ei, săracii, să recunoască mașina cu hingheri. Ce pot să vă spun în plus e că acești maidanezi sunt ghinioniști, ghinioniști, că de când primăria a decis „să îngroape” în pământ ghenele cu gunoi în unele locuri din Micro IV, se hrănesc doar cu miasmele ce emană în jurul platformelor, ceea ce, să recunoaștem, e un lucru bun pentru noi și rău pentru ei.
Revenind la ideea inițială, spre deosebire de Paris, în Reșița nu o să vezi niciodată câini umblând cu covrigi în coadă. Cândva, mi-aș fi putut imagina o scenă de acest gen, cu un maidanez trecând țanțoș, fără să întoarcă capul, pe lângă un os „gras” sau o bucată de carne. Da, dar pe atunci, Reșița avea și un CSR, avea și un UCMR, avea și un Arsenal. Peste 25.000 de oameni care lucrau doar în aceste trei întreprinderi, cum se numeau atunci SA-urile din vremurile noastre. Sigur, doar în închipuirea mea s-ar fi putut una ca asta, deoarece pe atunci pâinea era pe cartelă, iar carnea pleca la export.
Astăzi, însă, UCMR și CSR se chinuie să supraviețuiască, cu nici 1.500 de oameni, în timp ce de Arsenal nu-și mai amintește nimeni, nici măcar acum când războiul e la doi pași de noi și ar fi nevoie de vestitele tunuri de altădată. Deși pâinea se vinde la liber, iar carnea e pe toate drumurile, nu ai cum să vorbești despre câini cu covrigi în coadă, oricât de patriot te-ai da!