Deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, spune că legea a fost inițiată de colegii săi Florin Alexe, Mara Calista și Alin Ignat, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoarea de la Gașca Zurli.
„Totodată, proiectul prevede și amenajarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani în spațiile de pe lângă clădirile insituțiilor publice și ale unităților publice comerciale și private.
Prin această lege, sunt stabilite și amenzi pentru cei care nu respectă prevederile sau încalcă obligațiile de a amenaja, rezerva și/sau semnaliza locurile de parcare”., precizează parlamentarul cărășean.