– Bon soir, Nicolas!
Luat prin surprindere, Nicușor dă să răspundă:
– Ăăă, ăăă, bon soir la dumneata, dom’le președinte. Ce surpriză! S-a întâmplat ceva de mă sunați la ora asta?
– A, nu. Nu s-a întâmplat nimic. Am vrut doar să știu dacă ești bine după întâmplarea de la Timișoara, că am urmărit și eu la televizor faza cu stânga-dreapta, înainte-înapoi, cu umbrela aia ce ar fi putut să-ți pice în cap. Sincer, m-am îngrijorat și imediat m-am gândit la ce e mai rău, la tulburare de memorie, știi ce zic…
Nicușor, amuzat:
– Stați liniștit, domnule președinte. Nu a fost vorba de nicio tulburare de memorie, de nicio amețeală ori cădere de calciu. Așa mă port eu de obicei și nu de când sunt președinte, ci de când eram la școală. Copiii râdeau pe seama mea, însă pe mine mă amuza faptul ăsta. Înțelegeți domnule președinte?
Macron cu voce caldă, părintească.
– S’il te plaît, Nicolas. Nu-mi mai spune dom’le președinte când suntem doar noi doi, ci Emma, cum îmi spun apropiații.
Nicolas, pardon, Nicușor, încurcat, dar și amuzat:
– Oricât aș vrea, nu pot domnule președinte, că la noi Emma e nume de tanti, nu de bărbat.
– Nicolas…
– Bine, încerc, dar nu promit.
– De fapt, eu te sunasem să-ți spun că mâine la Copenhaga o să mergem împreună la dineul regal cu aceeași mașină, după care, dacă nu te grăbești să te întorci acasă, facem și câteva poze cu Mica Sirenă, pentru albumul cu amintiri.
– Ce mă bucur, dom… ăăă, Emma.
– Stai aproape de mine, că o să am eu grijă de tine să nu te mai pierzi cu firea, că la cât ești de zăbăuc mi-e să nu faci iar vreo boacănă.
Zis și făcut. A doua zi, cei doi au coborât din automobil și au pășit pe covorul roșu, aproape ținându-se de mână. La capătul covorului, regele și regina. Învățat ca la Paris, unde nu (mai) sunt regi și regine, Macron pupă mâna reginei, în pofida uzanțelor regale, apoi se bagă la poza de grup. Al nostru, speriat, face un pas lateral.
– Nicule, vino și tu la poză, îi spune regina, că nu e frumos să stai pe margine și să te uiți la noi.
Nicușor, crescut cu drag de România, de bunele maniere și de cei șapte ani de acasă, nu și nu:
– Faceți dumneavoastră întâi, că eu nu mă grăbesc.
– Hai, mă, îl îndeamnă și Macron, vrei să ne rugăm de tine? Vino aici și nu mai fă pe fata mare.
Sfios, Nicușor se așază lângă regină, care îl ține de braț ca nu cumva să mai facă vreo boroboață, și dintr-o dată începe să zâmbească amuzat, amintindu-și de abordarea unui ziarist care l-a confundat cu Ilie Bolojan, când l-a întrebat: „domnule prim-ministru, ați dat liber la doborât drone rusești?”
Acu’ dacă l-a confundat cu prim-ministru, va trebui să-și schimbe look-ul, să arate ca el: tuns zero, ras în cap și încruntat ori de câte ori va deschide gura. Hai, primele două chestii, treacă, meargă, dar ce te faci cu a treia? De cine o să ne mai amuzăm atunci când nu avem subiecte serioase de presă? Și el e conștient de asta!
