Nouă ne promit, contracost, cum altfel? drone de ultimă generație și că ne vor ține pumnii până se vor aduna și ei din cele patru colțuri ale lumii, atunci când va fi nevoie. Decât nimic, bun și atât. Nu le poți bate obrazul că te lasă cu pantalonii în vine când ți-e lumea mai dragă. Și nici să le spui, vorba lu’ Băsescu, că atunci când le-a fost greu, în Afganistan și Irak, nu am stat pe gânduri, am lăsat coasa din mână, iubita și soția înlăcrimate, ne-am ridicat de la masă și ne-am dus să le dăm o mână de ajutor, așa cum ne-am priceput noi. Și nici măcar nu ne-am întrebat ce căutam noi la mama dracului? Să luptăm? Da? Împotriva cui, că asta nu înțelegeau românii. Că până atunci Sadam ne fusese prieten, și încă ce prieten, că șiitul Hassan era însurat cu Tănțica de la Bolentinu din Vale și că sunitul Husein, ăla cu bișnița în căminele studențești, avea copii cu Mimi, strănepoata lu’ Mița Biciclista.
De asta zic, pentru noi parteneriatul militar, McDonald’s, filmele americane de cowboy, dar mai ales alea din seria Star Trek: Strange New Worlds, la care nea Nicu Ciucă se uita 24 de ore din 24, au contat mai mult decât prietenia tradițională româno-irakiană de dinainte de ’89. De aceea am mers după americani, ca Bubico după doamna de la oraș. Dar las’ că se întoarce roata. Și atunci să vedeți cum o să se mai roage nepoții unchiului Sam de noi. Da, da, o să le vină și lor roaga, în timp ce noi, cu punga de popcorn în mână, vom urmări la cinema un film cu Winnetou, cel mai viteaz, cel mai drept și cel mai vestit războinic de când e America. Mai drept și mai vestit chiar și decât Donald Trump, din ordinul căruia Tănțica și Maricica de la Deveselu vor rămâne fără iubiții lor din Bronx.
