Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Isac, spune că ani la rând useriștii au susținut că integritatea nu admite excepții. Au cerut sancțiuni ferme și au repetat că legea trebuie aplicată identic tuturor. Atât timp cât discuția îi privea pe alții.
„Acum, când efectele legii îl pot viza pe propriul președinte, aceeași lege este contestată la Curtea Constituțională. Ceea ce ieri era prezentat drept o garanție a statului de drept devine, peste noapte, o problemă de constituționalitate.
Dacă situația l-ar fi vizat pe un lider PSD, sunt convins că discursul ar fi fost cu totul altul. Am fi auzit despre toleranță zero față de conflictele de interese și despre faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Astăzi însă, principiile par negociabile atunci când miza este propriul partid.
Mai grav, această decizie riscă să afecteze îndeplinirea unui jalon important din PNRR, cu termen-limită la 31 august. În loc să contribuie la respectarea unui angajament asumat de România, USR a ales să deschidă un conflict constituțional într-un moment în care timpul contează.
Românii trebuie să observe tot mai ușor această dublă măsură. Integritatea nu poate funcționa doar împotriva adversarilor politici. Ori este aceeași pentru toți, ori nu mai este un principiu, ci doar un instrument de campanie.”, este de părere parlamentul cărășean.





