Numai ce mă liniștisem după starea aia de urgență din primăvară, că iată cum o belea asemănătoare dă din nou peste noi. Să te ții de acum la sirenele ambulanțelor cu ale lor „nino, nino“, de-o să bage spaima în noi până în măduva oaselor, la megafoanele de pe mașinile jandarmilor care ne vor avertiza să stăm în casă, de parcă ar urma să ne bombardeze nu știu cine, și la medicii, asistentele și șoferii de la SMURD care vor intra cu izoleta în scările de bloc, ca popa cu crucea. Și asta nu e totul, polițiștii revin la năravurile de milițieni și o să vedeți atunci amenzi, că de găsit motive o să găsească, stați fără grijă. Și apoi, ce să le ceri, frate, la un an de școală, și aia făcută online, ce pretenții poți avea de la ei?
Achtung! Achtung! Gata și cu terasele alea cu pereții de ceolofan cu care birtașii au încercat să-i păcălească pe Arafat și Orban, gata cu cafeaua băută la „varice“, gata cu servitul mesei în oraș, gata cu aia, gata cu ailaltă. Începând din seara asta, dacă nu ați știut, vă puteți pupa nevasta sau bărbatul doar pe baza declarației pe propria răspundere, iar distanțarea în pat devine obligatorie. Trageți obloanele la afaceri, puneți-vă pofta în cui la orice fel de plăcere, renunțați la plimbările nocturne, chiar și la cele somnambule, intrați în hibernare, ce contează până când, că doar așa o să fie bine. Pentru ei, nu pentru noi.
Iar cui nu-i convine regimul și s-a săturat să-l vadă în fiecare zi la televizor pe Klaus Iohannis, să-și ia bocceluța și să plece unde o vedea cu ochii, că doar așa vor apărea și la noi locurile ale de muncă vacante de care ne tot vorbește mein Präsident de la Palatul Cotroceni, bântuit de cucuvelele lui Iliescu.