„M-am simțit onorat să conduc acest minister în timpuri extrem de grele și să constat devotamentul și profesionalismul acestor oameni deosebiți, fiindu-mi alături, zi și noapte, în singura Starea de Urgență care ne-a încercat țara noastră după ceL de-al Doilea Război Mondial, motiv pentru care rămân atașat de valorile pe care le slujim împreună, de oamenii extraordinari care fac această meserie din pasiune și cu vocație.
Ziua M.A.I. a fost decretată în anul 2018 – Anul Centenar, având ca reper ziua de 16 iulie 1862, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Nicolae Kretzulescu, ministru Secretar de Stat la Departamentul din Întru, semnează Ordonanța nr. 495 prin care sunt contopite Cancelariile Ministerului de la București și Iași și se pun bazele înființării unui singur Minister de Interne, cu sediul în Capitală.
De-a lungul anilor, M.A.I. a avut diverse denumiri în funcție de organizarea administrativă a țării și atribuțiile de la momentul respectiv. Denumirea de Minister al Afacerilor Interne a fost folosită pentru prima dată în anul 1941.
La mulți ani, M.A.I.!
La mulți ani dragi camarazi!”, se arată în mesajul transmis de deputatul Marcel Vela.





