Filimon a purtat discuții de acest fel și cu conducerea Direcției de Sănătate Publică, directorul Dănilă Miloș acordându-i tot sprijinul necesar în demersul său.
„Eu privesc acest demers ca pe un angajament pentru comunitate. Împreună cu prietenul meu, Ionuț Popovici, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, ne dorim înființarea unui centru medical multifuncțional în comuna Maureni. Sănătatea este o prioritate, și tocmai de aceea îmi doresc ca membrii comunității noastre să aibă acces la servicii medicale de calitate.
Am avansat discuțiile cu mai mulți medici specialiști, în domenii precum neurologia, medicina internă și pediatria. Suntem dedicați acestui proiect vital pentru noi toți.”, mărturisea primarul Brian Filimon.



