Mesajul deputatului PNL, Marcel Vela, reiterează dorința acestui partid de a rămâne atașat de valorile primordiale ale Uniunii Europene, mai ales în aceste vremuri tulburi pentru națiunile ce o compun.
„Pentru Partidul Național Liberal, apartenența României la familia europeană nu este doar un angajament politic, ci o alegere profundă pentru viitorul nostru: mai prosper, mai sigur și mai echitabil.
Europa înseamnă mai mult decât fonduri, infrastructură sau proiecte – înseamnă drepturi, siguranță, libertate și o viziune comună pentru generațiile viitoare.
Liberalii au fost și rămân promotorii integrării europene, garantând prin fapte și reforme drumul european al României.
Continuăm să construim o Românie puternică în Europa și o Europă puternică alături de România.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, români! se arată în mesajul lui Marcel Vela.





