Într-o zi mă întorceam acasă. După-amiaza, pe la chindie. Intru în scară și, la parter, mă izbește un miros de cartofi prăjiți. Și de cârnați de casă. Încep să salivez. Trag aer în piept și îmi văd de drum. La etajul unu, dinspre apartamentul din dreapta, un damf de ciorbiță de pui se strecoară pe sub ușă. Închid ochii și-mi zic în sinea mea: nu-i rău, e chiar bine, cât timp mănânci ciorbiță acrită cu aguridă sau dragavei. Să-ți bați copiii, nu alta. La etajul doi, la fel. Miros de mâncare. De găigană cu slănină friptă. Viața mea. E drept, pică greu la ficatul pensionarului, dar de foame ai mânca și lemne. La trei, ușa de la apartamentul vecinului întredeschisă, miros de pancove. Simt că mă ia cu leșin. Dumnezeule! Să pici din picioare, nu alta. Am intrat în casă și nici nu mi-o mai trebuit mâncare. Mă săturasem de atâtea mirosuri.
Și tot ce v-am povestit eu se întâmpla cu vreo trei-patru zile înainte de pensie. Asta ca să înțelegeți că nu e dracu atât de negru cum încearcă unii să-l facă. Cât timp mănânci ciorbiță, găigană și pancove înainte de a veni poștașul cu pensia nu o duci rău. Să fim serioși și să nu-i blamăm pe ăștia care ne conduc. Voi credeți că nea Nicu Ciucă și fratele Ciolacu nu le-ar da mai mult dacă ar avea de unde? Da’ de unde să le dea, bro, dacă nu e parale în țara asta? Că doar nu cacă bani niciunul dintre ei ca să le dea pensionarilor. Și apoi, pe cine să mulțumească mai repede? Pe ei sau pe ăia cu pensiile speciale? Voi, ăștia care tot îi huliți pe nea Ciucă și ai lui, ați lua de la parlamentari, de la secretari, secretare și șefi de nu știu ce instituții ale statului care sunt pe lângă ei ca să dați la amărâții de pensionari? Păi vedeți. În cel mai rău caz, un procent, două acolo să nu zică lumea că sunteți de neam prost și nu le dați chiar nimic. Dar asta e ca și când treci pe lângă un cerșetor, scoți portofelul și încerci să scapi de creițari, nicidecum de bancnotele frumos aranjate.
Dar e bine și așa. Cât timp nu vezi un pensionar în stradă să strige: „jos cutare!” „rușine, rușine să vă fie” și „mama voastră la toți”, e bine. E chiar foarte bine. Înseamnă că nu se plâng, mai fac o gaură la curea, mai pun o pătură pe ei și tot așa până când popa le cântă prohodul.
Gata, vă las și fug acasă că e ora 5. Poate mai prind și eu pe scara blocului câta miros de ciorbiță, găigană sau clătite. Nu de alta, dar să nu mă culc și în seara asta flămând…
pai e logic : ii mulțumesc întâi pe cei care sunt mai putini și mai apropiati lor. Pensionarii au prins și sfârșitul anilor 80 deci sunt obișnuiți cu greutatile. (glumesc amar, desigur)