Când l-a văzut cât de concentrat era (aproape că nu-l simțise când a intrat în cabinetul său de lucru), nea Ciucă i-ar fi zis:
– Ce-i cu atâta muncă pe capul tău, Iohanne? Mai odihnește-te și tu că, vorba aia, te surmenezi la cap acum, înainte de pensie. Zău, Iohanne. Ți-o spun ca la fratele meu, du-te undeva în concediu și recreaază-te. Ia-o pe Frau Carmen și închiriați o cameră. Profită cât mai sunt prețurile astea de extra sezon, că ai muncit destul în zece ani de când ne conduci pe noi toți, prieten drag.
Cu zâmbetul lui inconfundabil, care ar topi până și inima unui canibal, Iohann al românilor i-a răspuns:
– Măi, Necușoare, îți mulțumesc pentru grija pe care mi-o porți, dar să știi că de data asta lucrez la al doilea volum de memorii. Va fi cu siguranță un bestseller. Uite, îți citesc doar o frază, să vezi și tu că nu te mint când îți spun că așa va fi: «Dimineață senină, la ora micului dejun, cu brânzică din Mărginimea Sibiului unt nemțesc și ceai de plante culese de Frau. Păsărele ciripesc, albinele au pornit colinda, iarba crește încet, dar sigur, pomii înfloresc, natura e ca o fată-fecioară cu bujori în obrăjori!»
– Vai, Iohann, tu chiar ai sensibilitate, talent și simț artistic în tine cum nu bănuiam. Nu degeaba ești profesor...
– Sunt profesor de fizică, gândește-te dacă aș fi studiat Literele….
– Azi ai fi fost lângă Dinescu, Cărtărescu și alții.
Cu zâmbetul lui tâmp, Iohann s-a mulțumit să-l aprobe, dând din cap, apoi s-a ridicat de la calculator și au ieșit din birou și palat:
– Uite, Necușoare, ce flori frumoase. Pe unele le-am găsit aici, pe altele le-am plantat chiar eu cu mânuțele mele. Uite, lavanda asta e din semințele pe care le-am cumpărat dintr-o piață din Londra. Are un parfum seducător, Necușoare .Salcia de acolo nu e de a noastră, ci am primit-o de la ambasadorul Japoniei, iar garofița asta am luat-o dintr-un concediu făcut, parcă în Spania. Nu, mint, nu din Spania, ci din Italia. Din Spania am adus magnolia asta grandiflora care este un exemplar deosebit, cum de altfel e și leandrul acesta din familia Nerium Tufa Multicolor, primit de la gazda mea din Grecia.
– Frumos, Iohann, frumos!
– Danke, Necușoare, Danke. Am căutat să sădesc și să plantez arbuși și plante din toate țările pe care le-am vizitat ca și președinte. Cu răbdare și migală am refăcut tabloul idilic, ca să mă exprim literar-artistic, a ceea ce vou românii, aici intru și eu, Grădina Maicii Domnului.
– Încă o dată, Iohann: schöne, sehr schöne!
– Danke! Aici m-am simțit ca în rai. Când mă întorceam din vizitele de peste hotare sau vacanțe, veneam aici și mă recuperam, refăcându-mă psihic și sufletește.
Apoi întorcându-se spre Necușor:
– Te-am chemat să-ți spun că tot ce e aici, dar absolut tot, ți le las ție moștenire. Să ai grijă de ele, să le stropești în fiecare dimineață, să le schimbi gunoiul, să smulgi buruiana de la rădăcină, să tunzi iarba, că altceva nu ai de făcut în cei cinci ani de președinție. A, câteva întâlniri oficiale, două-trei vizite, și cam atât.
Necușor cade pe gânduri, Iohann, puțin surprins:
– În loc să te bucuri, Necușoare…
– M-aș bucura, Iohann, dar mă gândesc la Marcelu. Ce-o să zică…
– Ce să zică? N-o să zică nimic. O să-l chemi săptămânal în vizită la Cotroceni și o să-i treacă.
Necușor, tăcut în continuare:
– Nici așa nu e bine?
– Ba e bine, Iohann, dar mi-e teamă că nu va fi așa: Nu eu voi fi cel care îl va invita la Cotroceni, ci invers.
Pe fața lui Iohann apăru instantaneu o grimasă:
– Scuze, trebuie să merg acolo unde până și regele merge singur și pe jos. Auf Wiedersehen!
Și dus o fost!
