Da, șase zile, cu astea trei care au trecut de la momentul desemnării lui Luca Niculescu, se va odihni. Nu va face nimic altceva. Poate doar să o ajute pe doamna sa să pună gogonele pentru iarnă, să repare broasca de la ușa dormitorului, și, eventual, să facă piața. Atât. Restul timpului va sta și iarăși va sta, pentru că simte în el o slăbiciune. O moleșeală care-l face să doarmă întruna. Un fel de boala somnului.
Că i s-o plâns și lu Emma Macron, prietenul său de la Paris: „Simt nevoia să mă relaxez, să mă detașez de tot ce se întâmplă la Palatul Victoria, să-mi limpezesc mintea, altfel o iau razna și ajung la Bălăceanca.” Replica lu’ Emma, una din categoria „Comici vestiți ai UE”: „Ola, la. Merveilleux, Nicolas, merveilleux. Tres bien. Au Bălăceanca, tres bien!” Nicușor, mai să explodeze de nervi: „Merveilleux, pe dracu. Bă, Emma, Ce spun eu și ce înțelegi tu. Bălăceanca nu e ce-ți imaginezi, loc de distracție, unde se țin paranghelii cu lăutari, guriste și maneliști, ci l’asile d’aliénés. Un fel de spital pentru dilimaci. De nebuni.”
Așadar, până joia viitoare, poate vinerea cealaltă, nu căutați pe Google, Facebook și Tik Tok știri cu și despre președintele Nicușor Dan. Că nu veți găsi. După tot circul ăsta din ultimele cinci luni, cu siguranță că merită și dânsul o mică vacanță, pentru încărcarea bateriilor, verificarea tehnică a centralei de la casa în care locuiește, și achitarea facturilor la gaz și curent, semn că și el este om normal ca noi toți ceilalți doar că, printr-o întâmplare (ne)fericită a ajuns unde a ajuns, să fie hulit de unii (inclusiv de useriștii lui) și iubit de alții.
Emmanuel Macron este cel mai bun exemplu.




