Nicușor vede partea plină a paharului. Cea cu tăierile de salarii, pensii și indemnizații, că dacă nu s-ar fi procedat așa, am fi dus-o și mai rău. Că ne-am fi împrumutat cu niște dobânzi de ne-ar fi durut capul până am fi dat în bâlbâială. Mulțumim Nicușoare, ție și lu’ Beau Le Jean pentru grija de zi cu zi pe care ne-o purtați. Căci, sincer, ce ne-am fi făcut fără voi și aceste măsuri? Am fi ajuns la sapă de lemn și am fi fost de râsul curcilor. Că-i mai aud pe câte unii spunând să vă luați de mână, să vă aruncați în Dâmbovița. Oameni răi, don președinte, oameni răi, că altfel cum să le spun? Tălică și cu nea Ilie nu mai aveți somn noaptea, vă zbateți ca peștii pe uscat, vă milogiți la ăia care au bani, căutați soluții, întoarceți problema pe toate fețele, mâncați și beți apă o dată în zi, nici la budă n-aveți timp să vă duceți, iar ei fac mișto. Vă iau peste picior, de parcă ați fi jucat împreună lapte gros în curtea școlii.
Și Nicușor ne mai dă o veste bună. Cică din 2027, pe la sfârșitul anului, o să avem parte de niște oportunități, speranțe (decât nimic, bune și astea) de creștere economică. Altfel spus, 2026 va fi un an dificil, greu de suportat. De populime, bineînțeles, și nu de el ca președinte, de nea Ilie ca și premier, de miniștrii care sunt, de parlamentari, de etc, etc. Nu-i bai, Nicușoare, faceți voi ce trebuie la Cotroceni și la Palatul Victoria să fie bine pentru țară, că noi nu ne plângem. Că suntem obișnuiți să strângem cureaua, să ne mai acoperim iarna cu încă o haină groasă. Un an, doi de austeritate nu murim. Nu vă luați după bârfe, cum că nu v-ar iubi poporul, că nu e adevărat. Că el, poporul, și când aprinde o lumânare în biserică, gândul lui e tot la voi!.
