Potrivit primarului Felix Borcean, proiectul, în valoare de câteva milioane de euro, se va implementa și va schimba total cel mai mare parc din Municipiul Caransebeș.
Principalele propuneri vizează zonificarea funcțională a parcului, fiind create:
– Zonă pentru copiii sub 10 ani
– Zona pentru parc de aventură si pumptrack
– Zona pentru fitness
– Zona pentru cățărare și alpinism
– Zona pentru alergare
– Zona de relaxare și recreere.
În cadrul acestor zone vor fi plantați câteva mii de specii de plante, arbori și arbuști, iar parcul va fi irigat. Dotarea se va face cu mobilier urban premium, iar iluminatul se va face cu stâlpi cu panouri solare.
Termenul de predare al proiectului tehnic este finalul lunii septembrie, după care proiectul va fi depus pe finanțare prin Programul Regional Vest.