De curând, a fost scos la licitație contractul de lucrări aferente acestui proiect important.
Potrivit spuselor primarului Remus Rof, proiectul propune realizarea unor noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile, respectiv energie solară, și a unor noi capacități de producție de energie termică din surse regenerabile, respectiv energie aerotermală.
Investiția prevede amenajarea unui parc fotovoltaic, cu patru instalații, pentru acoperirea consumului cu iluminatul public, și echiparea a patru clădiri publice cu pompe de căldură.
„Ne propunem să alimentăm cu energie electrică din surse regenerabile localitatea Dognecea, sediul administrativ al Primăriei, școlile din localitate și cămine culturale, dar și să asigurăm iluminatul public. Panourile necesare acoperirii consumului energetic al iluminatului public se vor racorda la punctul de consum cămin cultural și se vor amplasa pe învelitoarea acestuia”, a precizat primarul Remus Rof.