Uite, acum sunt la mare căutare proiectele depuse pentru finanțarea pistelor pentru biciclete. E atât de darnic PNRR-ul ăsta când vine vorba de piste, încât nici nu trebuie să ai nu știu câte biciclete și nici asfalt în toată comuna, ca să ți se aprobe finanțarea. Am un prieten primar care, pe un proiect cu15 kilometri de piste, ia o căciulă de bani. Ce contează că în sat mai sunt doar vreo două, trei biciclete Tohan, și alea stricate. Ambiția lui e să pună moșii și babele, pardon, seniorii, rămași singuri acasă, să facă mișcare în fiecare zi. Să lase bastonul la poartă și să urce în șaua țoaclei, iar el din ușa primăriei să le facă galerie: „hai, tataie, nu te lăsa la ăla din față. Mamaie, dă-i bici, că arăți de parcă ești nemâncată de o săptămână. Ba, mai mult, se gândește să facă o echipă competitivă care să participe la concursurile de old boys! El ar vrea săracu, dar parcă văd că până la urmă pe pistele astea vor crește părul porcului, coada vulpii, pir, pălămidă, mohor și alte buruieni mono și dicotiledonate.
De ce râzi, Gogule? Nu la fel s-a întâmplat și pe vremea lui Adrian Năstase care în doi ani a umplut satele patriei cu săli de sport? Că a fost nevoie sau nu de ele, Adiță a aprobat construirea lor unde s-o găsit un petec de pământ liber de sarcini: la marginea pădurii, în mijlocul câmpului, în intersecții. Și tot pentru seniori, că ăia tineri erau și atunci, ca și acum, plecați la oraș. Ascultă la mine, dacă Bombonel mai rămânea un mandat la guvernare, n-ai mai fi avut loc de atâtea săli de sport, scoteam campioni pe bandă rulantă, dar așa… Așa, am rămas tot cu banii aruncați pe proiecte futuriste, cu pirul, pălămida și costreiul.