Lucrările de demolare a vechiului pod din Bocșa Nouă au demarat în vara anului trecut, la scurt timp după ce au fost eliberate avizele și aprobările necesare pentru începerea noii construcții. Primarul Mirel Pascu, se lucrează la primul picior al podului.
Prin reabilitarea podului, cetățenii care locuiesc pe Strada Bocșa Nouă nu vor mai fi nevoiți să ocolească atât de mult pentru a ajunge acasă.
„Se lucrează chiar și în această perioadă la pod. Au fost mari discuții cu podul acesta, ignorat ani la rând. Că se face, că nu se face. Uite că până la urmă se face, asta după ce am obținut toate avizele și aprobările necesare și studiul de fezabilitate. Și îl facem pe fonduri proprii. Am reușit să facem economii și construim podul pe banii orașului Bocșa. Am ieșit din pământ cu podul, deja se lucrează la un picior. Lucrăm apoi și la celălalt picior de pod, după aceea urmează să vină niște traverse simple, cum sunt cele de pe podurile de autostradă. În mod normal, dacă constructorul merge în același ritm bun, în vară noi am putea să deschidem podul, despre care se vorbește de 15 ani”, mărturisea primarul Mirel Pascu.
Noua construcție va avea, la final, o lungime de 21 de metri și va asigura traficul rutier și pietonal.