Pentru serbarea de sfârșit de an, vor fi pregătite 300 de pungi cu dulciuri și fructe, în valoare de 15.000 de lei.
„O să propun Consiliului Local în ședință următoare să adopte sumele necesare pentru acordarea unor pachete pentru fiecare dintre cei 300 de copii care studiază la școlile și grădinițele din comună. Și cel mai probabil, în ultima săptămână, atunci când sunt serbările de final de an, vom și oferi aceste cadouri. Eu și colegii mei, consilieri locali și angajați ai primăriei, suntem mulțumiți că vom aduce un strop de fericire în sufletele acestor celor mici, care se vor bucura la fel cum o făceam și noi cînd am fost de vârsta lor.”, ne-a mărturisit Cosmin Belci.
16.12.2022
0 Comentarii
Primarul Belci pregătește 300 de pungi cu dulciuri pentru copiii din Turnu Ruieni
de Bartl Helene
Elevii și preșcolarii din Turnu Ruieni și satele aparținătoare au toate motivele să se bucure de acest sfârșit de an. Pe lângă pachetele cu daruri pe care Moș Crăciun le va așeza sub bradul fiecăruia, primarul Cosmin Belci și consilierii locali vor oferi pungi cu dulciuri, în semn de respect pentru cei mai tineri locuitori ai comunei și în pas cu tradiția strămoșească.